În jurul orei 19.30, echipele de intervenție au reușit finalizarea lucrărilor de remediere a avariei de la intersecția str. Turda cu bd. Mamaia din municipiul Constanța. Imediat s-au executat manevrele de vane pentru reluarea furnizării apei dar în momentul intrării în presiune, din cauza vechimii, un alt segment de la nivelul conductei avariate a cedat. Din acest motiv s-a impus din nou sistarea furnizării apei potabile pentru a înlocui segmentul avariat.
În această situație, abonații de pe bd. Mamaia, tronsonul delimitat de str. Bogdan Vodă și Zona Pescărie, cu străzile adiacente și abonații din cartierul Faleză Nord, cu punctele termice din zonă, nu vor avea apă la robinete până în cursul acestei nopți, de 29 spre 30 mai 2024, ora 3.00 dimineața.
”Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele noastre depun toate eforturile pentru a finaliza lucrările cât mai rapid și în condiții de siguranță.”, au precizat reprezentanții Biroului de Comunicare.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta