Polițiștii constănțeni au făcut astăzi o percheziție domiciliară în Capitală, într-un dosar în care sunt sesizate fapte de natură penală.
”Astăzi, 6 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat o percheziție domiciliară, la locuința unui bărbat, de 55 de ani, din municipiul București, într-un dosar în care sunt sesizate fapte de natură penală pe care acesta este bănuit că le-ar fi săvârșit.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
Surse judiciare au precizat că este vorba despre Dan Diaconescu, fost patron al televiziunii OTV.
Reamintim că omul de televiziune a fost încarcerat în luna martie a anului 2015, după ce a fost condamnat la cinci ani şi jumătate de închisoare pentru şantaj. El a fost pus în libertate în noiembrie 2017, după ce Tribunalul Ilfov a decis definitiv eliberarea sa condiţionată.
Update: Potrivit surselor citate de portalul G4Media, Dan Diaconescu ar fi acuzat că ar fi vrut să cumpere virginitatea unei minore și că ar fi plătit două gemene pentru relații sexuale. Procurorii îl suspectează de act sexual cu minori în formă continuată și prostituție în formă continuată.
”Acesta ar fi făcut sex în 2020 și 2021, contracost, cu o minoră de 15 ani, deși știa vârsta acesteia, și ulterior cu sora ei geamănă. Faptele s-ar fi petrecut în Constanța și București. Tot în perioada respectivă, Diaconescu, fostul șef OTV, ar fi încercat să plătească o altă minoră pentru a o dezvirgina. Una dintre gemene l-ar fi mințit că are o prietenă minoră, l-a filmat și, ulterior, l-au șantajat pentru bani.”, au scris jurnaliștii G4Media.