Advertisement
Actual

Urmărire în trafic. Un șofer beat la volan nu a oprit la semnalul polițiștilor din Murfatlar

Un bărbat depistat băut la volan este cercetat de polițiștii din Murfatlar deoarece nu a oprit la semnalul regulamentar și și-a continuat deplasarea. Mașina a fost interceptată pe malul Canalului Dunăre-Marea Neagră.

La data de 2 noiembrie a.c., în jurul orei 4.40, polițiștii Poliției orașului Murfatlar au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe DN3, între Murfatlar și Cobadin.

Conducătorul auto nu a oprit la semnal, continuându-și deplasarea.

Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

Advertisement

Autoturismul a fost interceptat pe marginea Canalului Dunăre – Marea Neagră.

”Șoferul a fost legitimat și identificat, stabilindu-se că are 35 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

Foto: Ilustrativ

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Doliu! S-a stins din viață preotul Viorel Picu de la Biserica Sf. Mina din Constanța

În această dimineață, preotul paroh de la Biserica Sf. Mina din Constanța, Claudiu Banu, a… Read More

2 minute ago

Accident rutier între un microbuz și un autoturism. Două victime au ajuns la spitalul județean Constanța

În această seară, 4 noiembrie, în jurul orei 18.30 a avut loc un accident rutier… Read More

13 ore ago

Consilierii județeni din Constanța, convocați în ședință extraordinară pentru a constitui Comisiile de specialitate

Consiliul Județean Constanța este convocat de președintele Florin Mitroi în ședință extraordinară pentru data de… Read More

16 ore ago

Polițiștii locali din Constanța au aplicat, în numai o săptămână, amenzi de peste 600.000 de lei

Polițiștii locali din Constanța au aplicat, săptămâna trecută, 1.400 de sancțiuni contravenționale în cuantum de… Read More

17 ore ago

Senat: Încep dezbaterile asupra indexării pensiilor militare

Senatul României urmează să dezbată luni, în calitate de for decizional, modificările aduse legii pensiilor… Read More

17 ore ago

Constanța. Ce lucrări se desfășoară pe drumurile județene în săptămâna 4 – 9 noiembrie

În săptămâna 4 - 9 noiembrie, angajații societății ”Drumuri Județene Constanța” efectuează mai multe lucrări… Read More

18 ore ago