Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale al IPJ Constanța, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, au depistat un bărbat care era urmărit internaţional pentru infracțiuni de furt calificat și constituirea unui grup infracțional organizat, fapte comise în Spania.
La data de 15 august a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Investigații Criminale al IPJ Constanța, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au depistat un bărbat în zona gării CFR Constanța, în vârstă de 30 de ani, din municipiul Constanța, pe numele căruia exista un mandat european de arestare, emis de autorităţile spaniole.
Cel în cauză a fost dat în urmărire internaţională pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat și constituirea unui grup infracțional organizat, acesta sustrăgând dintr-un magazin, din Spania, mai multe obiecte de lux, precum ceasuri și bijuterii, în valoare de 4.700.000 de euro.
Pentru depistarea acestuia, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța care a emis ordonanță de reținere pe o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța.
În acțiune au fost angrenați luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale Constanța.