Opt urși au fost văzuți, marți seară, pe străzile stațiunilor Sinaia, Bușteni și Azuga de pe Valea Prahovei, jandarmii fiind chemați să intervină pentru îndepărtarea animalelor. Potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Prahova, o primă situație a fost sesizată la Bușteni, la ora 18,15, fiind semnalată prezența unei ursoaice însoțită de doi pui pe o stradă din oraș. După aproximativ o oră, echipajele au fost solicitate să intervină într-un caz similar în Azuga, alți doi urși fiind văzuți după ora 20,00 pe străzile orașului Sinaia. Jandarmii au intervenit pentru îndepărtarea animalelor cu semnale acustice și luminoase. Un bărbat de 91 de ani a fost atacat, marți după-amiază, de un urs la Valea Doftanei, victima, care prezenta multiple plăgi, fiind dusă de urgență la spital de un echipaj de ambulanță. Conform datelor furnizate de Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Prahova, la fața locului au fost depistate atât urme mari, cât și urme mai mici de urs, astfel că este posibil ca bărbatul să fi surprins o ursoaică cu pui iar acesta să fie motivul atacului. În cursul acestui an, mai multe persoane, în special ciobani, au fost atacate de urși iar animalele au provocat pagube materiale după ce au intrat în gospodăriile oamenilor, omorând zeci de animale. De asemenea, jandarmii au avut zeci de intervenții pentru îndepărtarea urșilor care au coborât în zonele locuite ale unor localități precum Bușteni, Comarnic, Breaza și Vălenii de Munte.