Conecteaza-te cu noi

Administratie

USR Constanța: „Chițac insistă să mute Gara CFR departe de centrul orașului, pe câmp, lângă autostrada A4“

Published

on

plan gara

USR Constanța informează că proiectul Trenului Metropolitan avansează, însă primarul Vergil Chițac insistă să mute Gara CFR departe de centrul orașului, pe câmp, lângă autostrada A4.

„În cadrul ședinței de Consiliu Județean (CJ) de joi, 18 decembrie, a fost supus votului proiectul ce vizează coroborarea proiectelor Trenul Metropolitan, aflat în administrarea CJ, și proiectul imobiliar Iulius, din zona Oil Terminal. Votul majoritar pozitiv acordat acestui demers a reprezentat un pas înainte extrem de important pentru concretizarea proiectului Trenul Metropolitan, la care consilierii județeni USR au lucrat intens în ultimii ani.

Zona Iulius va fi legată direct de liniile de cale ferată, Gara CFR și, implicit, Trenul Metropolitan. Cu toate acestea, primarul Vergil Chițac se pare că nu are de gând să renunțe la planul prin care dorește desființarea gării centrale din zona în care se află în prezent și relocarea acesteia în zona Palas, pe câmp, în apropierea nodului de intrare-ieșire al autostrăzii A4.

Mega-proiectul de regenerare urbană a zonei Oil Terminal ar beneficia masiv de actuala amplasare a Gării CFR, cu atât mai mult cu cât Trenul Metropolitan va conecta 75% din populația județului Constanța la căile ferate. Poziționarea Gării CFR în proximitatea proiectului Iulius, care va fi un mare generator de trafic, va ajuta în mod semnificativ la evitarea blocajelor rutiere din această zonă.

Relocarea gării va avea efecte catastrofale pentru transportul de călători dinspre și către Constanța și va afecta negativ gradul de utilizare al transportului public local și județean.

Un demers cu atât mai nociv cu cât municipiul Constanța și zonele limitrofe se confruntă deja cu blocaje rutiere la orele de vârf, mai ales pe drumurile de intrare și de ieșire din oraș către localități precum Ovidiu, Valu lui Traian, Agigea etc.

De asemenea, desființarea gării centrale într-un oraș european de mărimea Constanței și scoaterea acesteia în afara municipiului este un demers ce nu se regăsește în niciun mediu urban din cadrul Uniunii Europene. O foarte mare parte a fondurilor europene direcționate către transportul și strategiilor de dezvoltare pe termen mediu și lung ale UE, asumate oficial si de țara noastră, sunt alocate în jurul dezvoltării rețelei de transport pe cale ferată și acordă o mare importanță creșterii accesului și al numărului de călători pentru acest tip de transport public rapid, eficient și nepoluant.

Gările din orașele dezvoltate ale Europei sunt centre principale de transport al călătorilor în toate zonele metropolitane în care se află. Constanța are nevoie de aceeași strategie de mobilitate urbană, care și-a dovedit eficiența în toate orașele mari și mijlocii din vestul și centrul Europei.

Dat fiind acest context, USR Constanța solicită public primarului Vergil Chițac să renunțe la planul de relocare a Gării CFR și, în consecință, să nu arunce într-un haos iremediabil transportul din municipiu.“, spun cei de la USR.

Soluția nu este relocarea Gării CFR departe de centrul orașului Constanța, ci modernizarea și dezvoltarea acesteia, pentru a contribui la degrevarea orașului de traficul sufocant cu care ne confruntăm în fiecare zi, arată sursa citată.

„În lipsa unei astfel de abordări și a unei viziuni pe termen lung cu privire la dezvoltarea transportului public, atât municipiul, cât și localitățile limitrofe se vor confrunta cu blocaje în trafic tot mai lungi și mai dese a căror rezolvare va deveni aproape imposibilă.“, mai spun cei de la USR Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions