Conecteaza-te cu noi

Politica

USR Constanța: „În primele 3 zile de la demararea campaniei, peste 1.000 de constănțeni au semnat pentru demiterea lui Chițac “

Published

on

demite l pe chitac

Liderul consilierilor locali din Constanța ai USR, Florin Cocargeanu, spune că, în primele trei zile de la demararea campaniei, peste 1.000 de constănțeni au semnat pentru demiterea lui Vergil achițac.

„Peste 1.000 de semnături înseamnă peste 1.000 de voci care spun clar că orașul nostru merită mai mult. Mai mult respect. Mai multă transparență. Mai multă grijă pentru oameni, nu doar pentru interese ascunse. Fiecare semnătură este un pas spre Constanța în care deciziile se iau pentru oameni, nu împotriva lor. Un oraș în care primăria ascultă, nu ignoră.

Datorită implicării persoanelor publice, a asociațiilor civice și a multor cetățeni, cărora le mulțumim, numărul semnăturilor strânse până acum este mult mai mare. Implicarea voastră arată că orașul nu este indiferent și că împreună putem face diferența!

Drumul nu se oprește aici! Continuăm împreună! Dacă nu ai semnat încă, te așteptăm să te alături acestui val de schimbare. Vocea ta contează! Poți semna pentru demiterea primarului Chițac la sediul nostru de pe strada I. Gh. Duca, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00-18:00. De asemenea, poți descărca formularul din link https://constanta.usr.ro/demisia sau poți veni în una din zonele din oraș în care ne poți găsi săptămâna aceasta.“, a declarat Florin Cocargeanu.

Liderul USR Constanța, deputatul Stelian Ion spune că această campanie are un caracter cetățenesc, mai puțin politic.

„Este un demers adresat tuturor constănțenilor nemulțumiți de direcția în care a fost dus orașul în ultimii ani, indiferent de opțiunile politice ale fiecăruia. Constanța este orașul nostru și ține de noi să-i redăm șansa la dezvoltare fără să mai așteptăm încă trei ani până la următoarele alegeri.

Alături de colegii mei din USR Constanța, am început strângerea de semnături pentru organizarea referendumului prin care constănțenii îl pot trimite acasă, la Eforie, pe pensionarul special Vergil Chițac, primarul care a adus orașul în pragul falimentului.
Atenție: nu este o petiție online! Este o acțiune reală, fizică, pe liste conforme cu legislația în vigoare, ce vor fi depuse la Prefectura Județului Constanța pentru validare.“, spune Stelian Ion.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions