Planul anunțat de PNL care vrea să își asume răspunderea pe bugetul pentru anul 2020 a scos USR din sărite. Deputatul USR Claudiu Năsui critică posibila asumare a răspunderii Guvernului pe buget.
”Noi am criticat această metodă de a adopta legea bugetului, ar fi o premieră în România să nu existe absolut deloc dezbateri pe legea bugetului. Este o lege foarte amplă, care chiar și atunci când erau dezbaterile grăbite și mai ținem minte acele două-trei zile cu câte 16 ore de dezbateri în fiecare zi, măcar exista ceva, măcar aveai procesul acesta în care miniștrii veneau în fața Comisiei, filmați de presă și vizibili de toată lumea, să răspundă la întrebări, să spună ce vor face cu banii. Lucrul acesta acum nu ar mai exista. Deci nu avem cum să susținem lucrul acesta. Asumarea răspunderii este o procedură care practic lasă Parlamentul în offside. Adică Parlamentul singurul lucru pe care-l poate face este să inițieze o moțiune de cenzură (…). Mai e un lucru, trebuie moțiunea aceasta de cenzură cântărită și cu gravitatea faptelor. Faptul că un Guvern și-ar asuma răspunderea, chiar dacă e o procedură care nu ne place, nu este un eveniment atât de grav, cât să justifice o moțiune”, a spus Năsui la RFI.