Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR, a declarat miercuri că partidul e gata să revină la negocieri cu PNL doar cu alt premier în locul lui Florin Cîțu. El a mai spus că dacă nu va exista nici o majoritate parlamentară, „mergem spre anticipate”.
Vicepreședintele USR, Ionuț Moșteanu, a declarat, miercuri, că PNL trebuie să vină cu un alt premier, pentru că „Florin Cîțu nu este alesul lui Dumnezeu la Palatul Victoria”.
„A avut o mare șansă să conducă România, să conducă acest guvern de coaliție și să facă niște lucruri. A arătat că n-a putut, a plecat acasă. E nevoie de un nou premier și noi ne așezăm la masă, avem aceeași poziție, vom avea întâlniri zilele astea, mâine avem un nou Birou Național și o să decidem”, a spus Moșteanu.
Întrebat dacă alegerile anticipate sunt o variantă de luat în calcul, Moșteanu a spus că „dacă în urma discuțiilor din următoarea perioadă nu va ieși nicio soluție coerentă de guvernare majoritară în Parlament (…) mergem spre anticipate, dar atributul declanșării anticipatelor este un atribut al președintelui Klaus Iohannis. Dacă dânsul găsește de cuviință, le declanșează și mergem la alegeri. (…) Așteptăm o nouă propunere de premier, noi nu putem să propunem un premier PNL. Am votat o moțiune de cenzură prin care l-am trimis pe Florin Cîțu acasă. Eu pot să spun acum, puneți-l pe Ilie Bolojan premier și venim la masă. Poate se uită peneliștii la televizor, dar nu cred că asta e soluția”.
De asemenea, chestionat în privința șanselor care mai sunt ca PNL și USR să mai poată sta la masă după ce USR a votat moțiunea de cenzură, Ionuț Moșteanu a spus că „șansele încep cu un telefon din partea PNL prin care spun că avem o nouă propunere de premier și în momentul acela începem să ne așezăm la masă, să discutăm despre acea propunere de premier, despre prioritățile pe care le vedem în continuare, despre calendarul de reforme, despre un acord de guvernare, un acord de coaliție detaliat”.
Ionuț Moșteanu le-a atras atenția liberalilor că a apărut și problema cu cei 40 de parlamentari ai lui Ludovic Orban.
„Unii zic că sunt 30, unii zic că sunt 41, să zicem 30 -40 de parlamentari, care, iată, ieri (marți – n.r.) nu au fost la dezbaterea din plen și au semnat o scrisoare după-amiază prin care fac opinie separată de cea a colegilor lor și asta complică lucrurile în momentul acesta, pentru că fără acești parlamentari, grupul parlamentar PNL este cam la fel de mare ca grupul USR PLUS. Este o matematică simplă și vă reamintesc că indiferent cât de mult se încordează vreun superman la televizor, conducerea țării, guvernarea e pe voturi în Parlament. Când se adună aceste voturi, guvernezi. Nu mai ai aceste voturi, nu guvernezi”, a mai spus vicepreședintele USR.
Acesta i-a reamintit președintelui Klaus Iohannis că „a privit detașat la această criză o lună de zile”.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta