Consilierii municipali USR-PLUS din Constanța au inițiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local pentru aprobarea unui protocol de colaborare între Primărie și Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pentru folosirea unui program ce împiedică fraudarea concursurilor pentru posturi de funcționari publici.
„ANFP, condusă până acum două zile de secretarul de stat din partea USR-PLUS, Liviu Mălureanu, a dezvoltat o aplicație prim care subiectele la concursuri sunt trase la sorți automat, diminuând astfel la minimum posibilitatea de fraudare a examenelor de concurs. Mai multe ministere și instituții au încheiat astfel de protocoale de colaborare, iar aplicația informatică a fost deja folosită cu succes. Obiectivitatea, diminuarea la minimum a fraudelor și transparența la concursuri sunt obiective clar asumate ale USR PLUS în procesul de reformă a administrației publice, de la care nu facem rabat.“, arată USR într-un comunicat.
Cei de la USR-PLUS spun că, cel mai probabil, proiectul va intra pe ordinea de zi a ședinței din octombrie a Consiliului Local.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta