Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunțat, astăzi, că un funcționar public în cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, s-a aflat în incompatibilitate. Este vorba despre Teodora Maria Obreja, care s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 28 august – 26 septembrie 2020, întrucât, a participat în calitate de candidat la campania electorală pentru alegerile locale 2020, în echipa actualului director din Primăria Constanța Horia Constantinescu (candidat la rândul său la funcția de primar), fără să-și suspende raportul de serviciu, pe durata campaniei electorale și până în ziua ulterioară alegerilor. În urma acestei dezvăluiri a ANI, USR Constanța a reacționat pe Facebook, spunând că, Horia Constantinescu este genul de personaj care joacă la dublu: când e om politic, când e funcționar public. Jonglează cu funcții și manevrează situațiile după cum dictează interesul său, al oamenilor apropiați și al celor care il susțin, susțin cei de la USR-PLUS.
„Un candidat la Primăria Constanța, emisar de la București cu ștate în PSD-ul lui Adrian Năstase, nu are cum să fie delimitat ca funcționar de obiectivele lui politice prin care și-a negociat rolurile în administrație. Lucrurile sunt clare. Și mai clare sunt atunci când aceste personaje comit greșeli și se sesizează Agenția Națională de Integritate care constată cum o subordonată a lui Horia Constantinescu la ANPC, funcționar public fiind, face campanie și candidează la Consiliul Local Constanța.
Cetățenii acestui oraș au votat covârșitor pentru schimbarea oamenilor din vechile structuri, iar pentru USR-PLUS este inacceptabil ca acestora să li se acorde încredere și să fie promovați în orice demnitate publică.
Suntem într-o alianță la guvernarea locală, mandatați în aceeași măsură de către cetățenii orașului pentru a schimba lucrurile în bine. Acrobații politici nu au ce căuta în administrația locală pentru că modul în care au ajuns la înălțimea unor funcții importante este greșit și ne dorim remedierea acestei situații dăunătoare pentru Constanța și locuitorii săi.“, mai spun cei de la USR.
Mai multe date despre comunicatul ANI puteți citi aici:
ANI: Un funcționar de la Protecția Consumatorilor Constanța, în campanie electorală pentru candidatul Horia Constantinescu
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta