Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

USR vrea ca românii să voteze de acasă, din faţa calculatorului!

Published

on

Încă de la începutul aventurii pe scena politică, Uniunea Salvaţi România (USR) şi-a propus reformarea legislației electorale. În această idee, cei de la USR au venit în Parlament cu o serie de inițiative menite, spun ei, să aducă un plus valoare scenei politice, prin apariţia unor oameni noi. Printre propunerile celor de la USR se numără scăderea pragului electoral de la 5% la 3% la alegerile parlamentare şi reducerea numărului de semnături necesare depunerii candidaturilor. O altă iniţiativă a USR vizează reintroducerea celui de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea primarilor, aşa cum a fost până în 2008.

Un al proiect important în viziunea USR este introducerea votului electronic la distanță. Cu alte cuvinte, toți românii care nu sunt în localitatea de domiciliu, fie că vorbim de cei plecați în străinătate sau cei aflați pe platformele petroliere sau pe nave, ori cei imobilizați la pat, vor putea vota din faţa calculatorului, fără să mai fie nevoiți să meargă la secția de votare. Proiectul USR a fost depus în Parlament în urmă cu două săptămâni și se află în dezbatere publică.

Inițiatorii proiectului, senatorii Nicu Fălcoi şi Florina Presadă s-au aflat astăzi la Constanța, pentru a explica motivele, dar şi avantajele introducerii sistemului de vot electronic de la distanță.

„Am efectuat un sondaj de opinie în care 71% dintre respondenți au spus că dacă s-ar introduce un astfel de sistem ei vor vota. Faţă de cei 44% care s-au prezentat la vot la ultimele alegeri (parlamentarele din 2016, n.r.), creșterea ar fi semnificativă. Sondajul a fost primul pas în acest proiect, apoi am stat de vorbă cu specialiștii din domeniu, de la cei care se ocupă cu alegerile până la cei care au grijă de securitatea sistemului electoral. Ni s-a spus că se poate implementa un astfel de sistem și că este mai sigur decât votul actual, cel cu buletine de vot. Al treilea pas este să-i convingem pe politicieni de necesitatea sistemului electronic de la distanță. Va fi foarte dificil“, a spus Fălcoi.

Advertisement
usr

Senatorul USR a punctat că sistemul de vot electronic la distanță va fi complementar celui actul și dă posibilitatea unor oameni care, dintr-un motiv sau altul, nu pot ajunge la secția de votare. Fălcoi a mai spus că, dacă va fi adoptat, oamenii vor avea la dispoziție șase zile să voteze, de dinaintea alegerilor. Totuși, dacă se răzgândesc sau i-a forțat cineva să voteze într-un anume fel, se pot duce la urne și să-și exprime votul pe hârtie ca și până acum.

Senatorul Florina Presadă a spus, la rândul ei, că prezentarea proiectului la Constanța nu a fost întâmplătoare, pentru că în acest loc se află o bună parte dintre românii care ar beneficia cel mai mult de pe urma introducerii sistemului de vot electronic, făcând referire la cei care muncesc pe platformele petroliere și la navigatori.

„Votul electronic la distanță este util nu numai în perspectiva digitalizării administrației românești și în intrarea în secolul XXI, el este util pentru anumite categorii de români care întâmpină greutăți în a-și exercita dreptul la vot, incluzându-i și pe românii din străinătate, dar și pe cei din comunitățile izolate. Suntem o țară cu o mobilitate crescută și cred că orice politician care dorește să respecte dreptul românilor la vot trebuie să ia în calcul acest proiect. Inițiativa nu a apărut de nicăieri, ci a fost promisă românilor de USR din campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2016“, a afirmat Presadă.

Prezent la conferința de presă, deputatul de Constanța al USR Stelian Ion a declarat că, prin intermediul acestui proiect, tinerii ar putea fi atrași la vot.

„E o provocare pentru tineri să poată vota din fața calculatorului“, a spus Stelian Ion.

Advertisement
usr

Inițiatorii au spus în conferința de presă că sistemul de vot electronic la distanță este unul foarte sigur și că, dacă va fi aprobat, acesta ar putea fi aplicat abia la alegerile din 2024. Cei doi senatori care au inițiat proiectul a mai spus că sistemul de vot electronic la distanță este aplicat cu succes în Estonia și că USR a început deja discuțiile cu PNL și PMP pentru susținerea inițiativei.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions