Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Va fi, totuși, spital multifuncțional la Năvodari?

Published

on

Încă din toamna anului trecut se vorbește despre posibilitatea înființării unui centru sanitar multifunctional în orașul Năvodari. Primele discuții au fost purtate între președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Țuțuianu, și secretarul de stat Raed Arafat. Dar au fost niște discuții simple – cel puțin așa păreau la momentul respectiv. Astăzi, însă, președintele CJC a participat, împreună cu managerul Spitalului Județean, dr. Cătălin Grasa, la o discuție referitoare exact la acest subiect. Firește, la aceasta au participat și primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, dar și viceprimarul Liliana Mara. Iată ce a postat pe pagina sa de facebook președintele CJC: ”Infiintarea unui centru sanitar multifunctional in orasul Navodari este, din punctul meu de vedere, un proiect viabil. Astazi, am avut o noua intalnire de lucru cu colegii mei din Consiliul Judetean, cu reprezentatii primariei Navodari precum si cu conducerea Spitalului Judetean Constanta. Am analizat care sunt variantele pe care le avem la dispozitie pentru a demara investitiile. Potrivit legislatiei, procedurile necesare implementarii acestei solutii sunt destul de ample. Centrul multifunctional din Navodari ar urma sa functioneze ca o unitate de tratament ambulatoriu si ar fi specializat pe medicina interna, cardiologie, pediatrie, chirurgie si obstetrica-ginecologie.” Acest centru medical ar urma să deservească foarte mulți oameni. Rămâne de văzut când și dacă se va înființa.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions