Polițiștii locali din Constanța au desfășurat joi, 13 iunie, mai multe acțiuni având ca scop respectarea prevederilor privind ordinea și liniștea publică, precum și pentru menținerea curățeniei și protejării mediului pe raza municipiului Constanța. Astfel, au fost constatate mai multe abateri de la normele legale și au fost aplicate 98 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 33.400 lei. În cadrul uneia dintre acțiunile tematice derulate pe raza de competență a Serviciului Ordine Publică 5, în intervalul 14.00 – 22.00, s-au efectuat următoarele operațiuni:
– 13 polițiști locali au monitorizat următoarele străzi și bulevarde din municipiul Constanța: B.dul 1 Mai, str.Sălciilor, str. Dunării, str. Albăstrelelor, șos.Mangaliei, str.Ion Ursu, Aleea Egretei, Aleea Albatrosului, str. Gh.Marinescu, str.Pandurului, str.Theodor Speranția, str.Viorelelor, str. Lanului, str. Liliacului, str. Brizei, str. Zefirului, str.Curcubeului, Aleea Curcubeului, Aleea Timonei, b-dul Aurel Vlaicu;
– au fost legitimate mai multe persoane, iar una a fost condusă la sediul unității de poliție locală;
– au fost verificate 6 piețe agroalimentare;
– au fost întocmite 6 note de constatare agentilor economici care își desfoară activitatea de alimentație publică pe raza teritoarială a Serviciului Ordine Publică 5 pentrru respectarea prevederilor HCL 427/2017 privind organizarea și funcționarea activităților comerciale și a serviciilor de piață;
– s-au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale în valoare de 9.150 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 R pentru sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, H.C.L nr.184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța, O.U.G nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români și O.U.G nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
„Menționăm faptul că astfel de acțiuni se vor desfășura în mod periodic, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare“, spun polițiștii locali.
Amintim că, Valea Portului din Constanța este unul din locurile de campare preferate de romii din alte localităţi, veniţi la Constanţa să facă bani. Ajunşi aici, romii transformă o parte din teren într-o adevărată tabără, dar şi într-un focar de infecţie din cauza gunoaielor pe care le adună. Sesizările vin cu nemiluita pe adresa Poliţiei Locale, care intervine, evacuează persoanele staţionate ilegal şi pleacă. Liniştea nu durează mult, pentru că nomazii revin şi o iau de la început.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta