Magistrații Curții de Apel București au respins, astăzi, plângerea formulată de afaceriștii de la Eldiclau împotriva procedurii de atribuire a contractului pentru Cazino. Potrivit instanței de judecată, completul care a analizat dosarul, prezidat de judecătorul Vasile Bîcu, a decis: „respinge plângerea, ca nefondată. Decizia este DEFINITVĂ“. Amintim că reabilitarea Cazinoului fusese adjudecată de asocierea de firme reprezentată de Aedificia Carpați.
Amintim că, fostul vicepremier și ministrul demis al Dezvoltării, Daniel Suciu, anunțase, în 29 octombrie, la Constanța, că societatea Eldiclau SRL, lider în asociere cu alte firme a contestat din nou licitația pentru reabilitarea Cazinoului din Constanţa. Declarația a fost făcută într-o conferință de presă susținută împreună cu primarul Constanței, Decebal Făgădău, chiar în incinta Cazioului. Cu o zi înaintea conferinței, fostul premier Viorica Dăncilă anunțase, triumfal, de la Palatul Victoria, că mâine (29 octombrie, n.r.) va fi semnat contractul pentru demararea lucrărilor de reabilitare a Cazinoului Constanţa. Ba chiar, Dăncilă îl delegase pe vicepremierul Dan Suciu să vină la Constanța pentru semnarea actelor de atribuire a contractului.
Socoteala celor de la PSD nu s-a potrivit cu cea din târg. Asta deoarece, aceeași firmă care contestase și în luna septembrie SC Eldiclau SRL, a depus contestație cu numai câteva ore înainte de expirare a termenului. Daniel Suciu a explicat că societatea Eldiclau a depus respectiva contestaţie privind reabilitarea Cazinoului Constanța atât la Curtea de Apel Constanța, cât și la Consiliul Național de Soluționare a Contestaţiilor. În mod evident, nu a mai putut fi semnat. Cu toate acestea, vicepremierul a venit la Constanța, pentru a susține o conferință de presă în care a pus tunurile pe firma care a contestat licitația.
În noile condiții, ne întrebăm ce piedici mai pot apărea în calea reabilitării Cazinoului din Constanța?