Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Verificări la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța! Vezi de ce

Published

on

Procurorul general Augustin Lazăr a anunţat, vineri, întrebat de informaţiile potrivit cărora protocolul publicat de Darius Vâlcov ar fi plecat din seiful Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, că Parchetul General face verificări la această instanţă.

”Vă pot confirma doar că există o verificare în curs la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa”, a declarat Augustin Lazăr, întrebat de informaţia potrivit căreia protocolul publicat de Darius Vâlcov, care a dus la deschiderea unui dosar penal, ar fi plecat din seiful Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Procurorii de la Parchetul General s-au autosesizat şi au deschis un dosar penal după ce consilierul premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a publicat protocolul secret semnat între Parchetul General şi SRI. Prevederile articolului 305 din Codul Penal arată: „(1) Neglijenţa care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce conţine informaţii secrete de stat, precum şi neglijenţa care a prilejuit altei persoane aflarea unei asemenea informaţii se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele prevăzute în art. 303 alin. (1) şi art. 304, dacă au fost săvârşite din culpă”.

Parchetul General anunţase anterior că protocolul secret încheiat cu SRI în decembrie 2016, cel publicat de Vâlcov, şi-a încetat efectele pe 13 martie 2017, precizând că a iniţiat, pe 22 martie 2018, declasificarea acestuia. Documentul a fost trimis Consiliului Superior al Magistraturii şi ministrului Justiţiei.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions