În premieră pentru piaţa de artă din România, Artmark demarează pe 28 iulie proiectul intitulat ,,Camera Colecţionarului’’. Este vorba despre un vernisaj ce va avea loc la Muzeul de Artă Constanţa şi care va reuni în exclusivitate tablouri dintr-o colecţie privată, ţinută departe de ochiul public. De la fondarea Casei de licitații în 2008, Artmark s-a constituit în scurt timp drept unul dintre cei mai importanți promotori ai artei românești de patrimoniu și contemporane, precum și o forță motrice a pieței de bunuri artistice și istorice românești, contribuind la conturarea și impulsionarea dezvoltării acesteia spre cotele marilor piețe internaționale de artă. Reputația de actor esențial al pieței de artei a fost consolidată prin profesionalism, stabilitate și responsabilitate, câștigând astfel încrederea și suportul tuturor celor care s-au regăsit în vizunea pe care se fundamentează activitatea Artmark. De această dată, un colecționar își va expune achizițiile în materie de artă într-un vernisaj deschis publicului larg. Tablourile vor purta semnătura lui Corneliu Baba, celebratul pictor impresionist, a cărui artă a fost, deseori, inspirată de Rembrandt. Iniţiativa proiectului, sugestiv intitulat ,,Camera Colecţionarului’’, aparţine casei de licitaţii Artmark şi este realizat anul acesta în colaborare cu Muzeul de Artă Constanţa. Treptat, proiectul va fi extins în toată țara. Acesta îşi propune să aducă plus valoare atât pentru colecţionarii de artă, cât şi pentru muzee, ţinta principală rămânând însă publicul. Evenimentul va debuta în această săptămână, mai exact joi, 28 iulie, la ora 12:00, printr-o conferinţă de presă care va explicita conceptul proiectului şi beneficiile cuvenite pieţei de artă, avându-le drept invitate speciale pe dr. Doina Păuleanu – critic de artă, Directorul Muzeului de Artă Constanța şi Adina Renţea – Directorul Pavilionului Muzeal. În cele ce vor urma, vizitatorii vor putea admira, într-o atmosferă specială, exclusivistul vernisaj.