Actual
Vezi cât de cald va fi în toată țara în intervalul 24 iunie – 7 iulie
Published
6 ani agoon
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
BANAT
Până în data de 27 iunie vremea va fi în încălzire, iar media temperaturilor maxime va crește de la 28 de grade în prima zi, până la 34 de grade. Va urma o răcorire, care va face ca până în ultima zi a lunii iunie media maximelor termice să revină la 28 de grade. Ulterior se va încălzi din nou, iar până la finalul intervalului de prognoză temperaturile maxime vor avea în medie valori între 30 și 32 de grade. Evoluția mediei temperaturilor minime va fi relativ asemănătoare, cea mai ridicată va fi de 19 grade, în jurul datei de 28 iunie, iar cea mai mică de 14 grade, în ultima dimineață a lunii iunie și în prima din luna iulie. Vor fi manifestări specifice instabilității atmosferice, pe arii mai extinse în primele și în ultimele zile de prognoză și doar pe suprafețe mici în restul intervalului.
CRIŞANA
Până în data de 27 iunie vremea va fi călduroasă, chiar caniculară la mijlocul primei săptămâni, când media temperaturilor maxime va atinge 34 de grade. Va urma o răcorire, astfel că în ultima zi a lunii iunie media maximelor va fi de doar 27…28 de grade. În cea de a doua săptămână de prognoză vremea călduroasă va reveni, iar media maximelor termice se va situa în jurul valorii de 30 de grade. Media temperaturilor minime va avea variații între 16 și 18 grade, exceptând diminețile din jurul datei de 30 iunie, când aceasta va fi mai scăzută și se va situa în jurul a 13 grade. Temporar vor mai fi manifestări ale instabilității atmosferice, mai frecvente și pe suprafețe mai mari în primele și în ultimele zile de prognoză.
TRANSILVANIA
Media temperaturilor maxime va fi în creștere de la 28 de grade în prima zi, până la 32…33 de grade în data de 27 iunie, apoi, în următoarele trei zile va scădea cu aproximativ 8 grade. În cea de a doua săptămână de prognoză maximele termice nu vor mai avea variații semnificative și se vor situa între 28 și 30 de grade. Media minimelor termice va atinge un maxim de 17 grade, în dimineața zilei de 28 iunie și un minim în diminețile de 30 iunie și 1 iulie, când se va situa în jurul valorii de 10 grade. Vor mai fi manifestări sprecifice instabilității atmosferice, îndeosebi în primele zile de prognoză și după data de 1 iulie.
MARAMUREŞ
Vremea se va încălzi până la mijlocul primei săptămâni de prognoză când media maximelor termice va atinge 32…33 de grade, apoi, până la finalul lunii iunie se va răci, iar media va scădea cu 6…7 grade. În ultima săptămână de prognoză nu vor mai fi variații termice semnificative, media maximelor urmând a se situa în jurul valorii de 29 de grade. Temperaturile minime vor avea o evoluție relativ asemănătoare, cele mai ridicate medii vor fi în primele cinci dimineți, când se vor atinge 17…18 gade, iar cele mai coborâte între 29 iunie și 1 iulie când nu vor mai depăși 11…12 grade. Vor fi intervale cu manifestări specifice instabilității atmosferice aproape în fiecare zi.
MOLDOVA
Până în data de 27 iunie, media temperaturilor maxime va fi 31…33 de grade. Va urma o scădere termică, ce va determina la sfârșitul lunii iunie o medie în jurul a 24 de grade. Ulterior temperatura aerului va crește din nou, iar până la finalul intervalului de prognoză temperaturile maxime vor avea în medie valori de 28…30 de grade. Media temperaturilor minime va avea o evoluție similară, cea mai ridicată medie va fi de 19 grade, în jurul datei de 28 iunie, iar cea mai mică de 12 grade, în ultima dimineață a lunii iunie și în prima din luna iulie. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi mai mare la începutul primei săptămâni și din nou spre sfârșitul intervalului.
DOBROGEA
Până în data de 27 iunie, media temperaturilor maxime va fi de 30…31 de grade. Va urma o scădere termică, care va face ca până în ultima zi a lunii iunie, media maximelor termice să coboare spre 25…26 de grade. Ulterior temperatura aerului va crește din nou, iar până la finalul intervalului de prognoză temperaturile maxime vor avea în medie valori de 29…30 de grade. Temperaturile minime vor avea o evoluție similară, cea mai ridicată medie va fi de 21 de grade la începutul intervalului, iar cea mai mică de 15…16 grade, în ultima dimineață a lunii iunie și în prima din luna iulie. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi mai mare la începutul intervalului.
MUNTENIA
Până în data de 27 iunie vremea se va încălzi ușor și, astfel, media temperaturilor maxime va crește de la 30 de grade, la 33 de grade. Apoi, va urma o scădere a temperaturilor maxime până în data de 30 iunie spre o medie de 27…28 de grade. Ulterior temperatura aerului va fi din nou în creștere, iar până la finalul intervalului temperaturile maxime vor avea în medie valori de 30…32 de grade. Variațiile temperaturilor minime vor fi similare cu cele ale maximelor, cea mai ridicată medie va fi de 19 grade, la începutul intervalului, iar cea mai mică de 13…14 grade, în ultima dimineață a lunii iunie și în prima din luna iulie. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi ridicată în primele zile ale intervalului, în jurul datei de 28 iunie și din nou spre sfârșitul intervalului.
OLTENIA
Până în data de 27 iunie vremea se va încălzi, iar media temperaturilor maxime va fi în creștere, de la 28 de grade în prima zi, până la 33 de grade. Va urma o scădere termică, care va face ca până în ultima zi a lunii iunie media maximelor termice să revină la 28 de grade. Ulterior temperatura aerului va crește din nou, iar până la finalul intervalului de prognoză temperaturile maxime vor avea în medie valori între 30 și 32 de grade. Media temperaturilor minime va avea o evoluție similară, cea mai ridicată medie va fi de 19 grade, în jurul datei de 28 iunie, iar cea mai mică de 14 grade, în ultima dimineață a lunii iunie și în prima din luna iulie. Vor fi manifestări specifice instabilității atmosferice, pe arii mai extinse în primele și în ultimele zile de prognoză și doar pe suprafețe mici în rest.
LA MUNTE
Valorile termice maxime vor avea valori medii în creștere spre 22 de grade până în data de 27 iunie, vor scădea spre 16 grade în ultima zi a lunii iunie, apoi vor fi din nou în creștere. Temperaturile minime vor avea o scădere în jurul datei de 30 iunie, spre o medie de 7 grade, iar în rest media se va situa între 10 și 14 grade. Vor fi intervale cu manifestări specifice instabilității atmosferice aproape în fiecare zi.
Comentarii pe Facebook
Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!