La unitatea sanitară din Mangalia s-au înființat, recent, mai multe cabinete medicale și săli de tratament în domeniile: Oncologie, Medicină Internă, Pneumologie, O.R.L. Ca urmare a numărului mare de pacienți, dar și pentru a asigura acestora servicii medicale eficiente, conducerea spitalului a decis reorganizarea Pavilionului C, care asigură servicii de spitalizare de zi, precum și tot ce este necesar pentru buna funcționare a activității specifice.
”În prezent, în Pavilionul C din cadrul spitalului nostru avem încă o sală de tratament cu trei paturi la Oncologie, un cabinet de medicină internă cu sală de tratament aferentă și am creat o sală de tratament pentru patologiile din sfera ORL, dar și un cabinet de pneumologie și sală de tratament, care va funcționa, în curând, după ce postul va fi scos la concurs și ocupat de un medic de specialitate”, au declarat reprezentanții conducerii spitalului.
Tot ei mai spun că toate aceste intervenții erau necesare, ca urmare a cererii tot mai numeroase din partea pacienților din Mangalia și localitățile învecinate, în special pentru Oncologie, dar și din alte localități mai îndepărtate.
”Suntem mulțumiți că, în acest mod, am reușit să avem mai multe paturi pentru miile de pacienți care au mare nevoie de serviciile singurului medic oncolog din Mangalia, doamna Mariana Necula, dar și pentru că am reușit să creăm un cabinet de consultații pentru patologii din sfera pneumoftiziologie”, au precizat reprezentanții unității medicale.
Conducerea spitalului a mai arătat că pacienții pot apela cu încredere la serviciile medicilor care activează în Pavilionul C, în baza unor programări, (acolo unde este cazul) și a biletului de trimitere de la medicul de familie. Precizăm că toate spațiile din Pavilionul C sunt dotate cu mobilier nou, paturi, noptiere, mese de tratament și echipamente medicale, care întrunesc condițiile de calitate cerute de normele în vigoare.
Spitalul Municipal Mangalia este în plină dezvoltare, de la an la an, urmărindu-se eficientizarea activităților și actului medical, prin înființarea unor noi compartimente, dar și prin reamenajarea spațiilor existente, venind, astfel, în întâmpinarea nevoilor pacienților atât din oraș, cât și din zonele limitrofe și alte județe învecinate.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta