Federația Tinerilor din Constanța, organizație reprezentativă a tinerilor din Constanța, susține reglementarea instituției parteneriatului civil înregistrat deoarece este o măsură în sprijinul persoanelor care au o viață de familie și nu doresc sau nu pot să se căsătorească. Constituția României și Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale (CEDO) ocrotesc viața privată și de familie a oamenilor, prin intermediul art. 26 respectiv art. 8. Astfel, așa cum rezultă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Convenția apără viața de familie ca stare de fapt, și nu în mod obligatoriu cea instituită având ca temei căsătoria (Schalk și Kopf c. Austriei). Dreptul la căsătorie implică și dreptul de a nu te căsători, însă viața de familie trebuie protejată, indiferent dacă s-a optat sau nu pentru căsătorie. În baza acestor considerente, reglementarea parteneriatelor civile înregistrate nu este doar o chestiune de oportunitate, ci apare ca o obligație a statului de a oferi protecție oamenilor care se află sub jurisdicția sa. În cauza Oliari ș.a. contra Italiei, Curtea de la Strasbourg a decis că reprezintă o încălcare a vieții de familie nereglementarea casătoriei persoanelor de același sex sau parteneriatelor civile, privându-i astfel pe reclamanți de protecția juridică a vieții de familie. Astfel, și doctrina de specialitate a subliniat necesitatea reglementării parteneriatului civil înregistrat pentru persoanele de același sex (M. Avram, Drept civil. Familia, Ediția a 2-a, p. 39). De asemenea, nu susținem adoptarea inițiativei legislative de revizuire a Constituției deoarece aceasta nu prezintă utilitate. Reglementarea căsătoriilor între persoanele de același sex este o opțiune politică. Chiar dacă o asemenea inițiativă ar deveni lege și ar fi aprobată prin referendum, Parlamentul rămâne suveran în a acorda posibilitatea persoanelor de același sex de a se căsători, așa cum s-a întâmplat în Spania. Fondurile publice nu trebuie risipite pentru organizarea unui sondaj de opinie gigant la nivel național, ci trebuie investite pentru protecția reală a familiei, cum ar fi măsurile pentru sporirea natalității. În același sens, și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a subliniat necesitatea reglementării parteneriatului civil. Așteptăm însă, mai multă determinare politică. Comunicatul oficial a fost transmis de către Alexandru Bajdechi!