În cursul zilei de azi, la Ovidiu a fost inaugurat Centrul de Informare Cetățeni, care oferă o rezolvare mai rapidă a cererilor depuse de locuitori. De asemenea, au fost făcute publice noi proiecte care vor intra în vigoare din luna martie a anului curent.
Noi proiecte, unele chiar inedite
Proiectele demarate în anii precedenți vor continua și, începând cu luna martie ,vor fi implementate noi servicii și facilități. Pentru a veni în sprijinul mamelor, va fi acordat trusoul pentru nou-născuți, prin intermediul Direcției de Asistență Socială. La solicitarea tinerilor căsătoriți, va fi gratuită filmarea video și poze de la cununia civilă. Persoanele cu o situație socială deosebită, sau cu dizabilități, ce trebuie să se deplaseze în Constanța pentru a-și rezolva probleme ce țin de sănătate, precum și de întocmire a diverse acte, vor beneficia de transport gratuit cu mașina primăriei, urmând să fie însoțite și îndrumate de către un reprezentant al Direcției Publice de Asistență Socială Ovidiu. În afară audiențelor generale (ce se desfășoară deja lunar în ultima zi de joi, începând cu ora 15:00), vor avea loc și audiente cu șefii de servicii o dată la două săptămâni. În vederea consilierii juridice, veți putea apela zilnic la unul dintre juriștii primăriei, pentru a fi îndrumați cu privire la diverse probleme de ordin juridic. Se vor ține audiențe în satele Poiana și Culmea. Acestea vor avea loc lunar, în ultima zi de miercuri, începând cu ora 15:00. Locațiile vor fi: în Poiana la Centrul Cultural, iar în Culmea, în cadrul locației în care se achită factura de apă (anexa școlii). Serviciul InfoSMS – funcționează deja. Prin transmiterea unui SMS la 0787815248 cu textul ’’INFO SMS OVIDIU”, sau pe e-mail, la adresa ovidiuprimaria@gmail.com, veți intra în baza noastră de date, putând ulterior să primiți informații cu privire la situațiile de urgență (meteo, incendii), utilități publice (apă, electricitate, gaze, telefonie), trafic rutier (restricții, lucrări), administrație (evenimente culturale și sportive, proiecte), informații de interes general. Se continuă serviciul de informare prin intermediul ziarului local, facebook-ul primăriei sau pe site www.primariaovidiu.ro.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta