Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Vicele CJ Constanța, Claudiu Palaz, către prefect: “Între prietenia cu un incompetent şi binele judeţului Constanţa, doamna ministru Carmen Dan, va alege binele judeţului Constanţa”

Published

on

Președintele Partidului Mişcarea Populară Constanța, Claudiu Palaz, continua să atragă atenția asupra “incompetenţei care îl învăluie pe prefectul Nicolaescu”. Potrivit unui comunicat remis redacției, Palaz arată că în data de 30.01.2017, prefectul Adrian Nicolaescu solicită către Consiliul Judeţean Constanţa modificarea Ordinului 582/29.11.2016, privind componenţa comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, după aproape un an de zile. “Trezindu-se că acest ordin a fost întrunit total ineficient, Prefectul, după ce au trecut toate perioadele de criză din judeţul Constanţa, perioade în care Nicolaescu a stat ascuns de presă şi de cetăţeni, acum cere specialişti. Toate par în regulă până aici. Adică avem un prefect neputincios, depăşit de situaţie, care cere ajutor pentru că este slab profesional. Dar, lucrurile, abia după lecturarea Ordinului 582/2016, încep să iasă la lumină, când se va observa modul în care a fost întocmită componenţa grupurilor care ar fi trebuit să se implice în situaţii de risc din judeţul Constanţa, grupuri care au rămas să fie coordonate de persoane care sunt doar membri şi nu coordonatori de situaţii de urgenţă. În componenţa Comitetului, ca vicepreşedinte este trecut preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, care are şi rol de conducere al acestui Comitet. Numai că, pentru a-i diminua din autoritate Instituţiei Preşedintelui Consiliului Judeţean, Nicolaescu îl trece în următoarele anexe ale ordinului menţionat, ca SIMPLU MEMBRU al grupurilor de suport tehnic, subordonându-l pe acesta diverşilor directori de servicii deconcentrate! Cu toate că din aceste grupuri fac parte doar specialişti, prefectul pune în componenţă un om politic, care nu este de specialitate şi care ar trebui să aibă funcţie de conducere în acel grup”, susține liderul administrației județene. Totodată, Claudiu Palaz atrage atenția și asupra disfuncționalității modului de lucru al reprezentantului Guvernului în teritoriu și amintește că prefectul a recunoscut în iarnă că este depășit de situație și a fugit de acasă. “Disfuncţionalitatea acestui mod de lucru, conform ordinului Prefectului, s-a văzut în iarna trecută, când Nicolaescu Adrian, încă prefect în funcţie, a recunoscut că este depăşit de situaţie şi a fugit acasă, iar conducerea şi coordonarea comandamentului a revenit Consiliului Judeţean Constanţa. Domnule Prefect, tentativele de şmecherie din documentele întocmite de dumneavoastră, care nu sunt în conformitate cu realitatea şi cu legea, nu au aplicabilitate şi crează disfuncţionalităţi în administraţie! Renunţaţi la a mai încerca să discreditaţi Consiliul Judeţean Constanţa! Tentativa de a subordona Preşedintele CJC unui director de serviciu deconcentrat este ruşinoasă şi nu vă onorează. Instituţia Consiliului Judeţean Constanţa este o instituţie care poate fi coordonată, dar CONDUSĂ, NICIODATĂ! Ştiu că vă lăudaţi peste tot cu prietenia dumneavoatră cu Ministrul de Interne, Carmen Dan,  din perioada când eraţi inspector guvernamental (şi cu toate acestea o dezinformaţi periodic), dar sunt convins că între prietenia cu un incompetent şi binele judeţului Constanţa, doamna Ministru Carmen Dan, va alege binele judeţului Constanţa”, se mai arată în documentul de presă.

sursa foto: Constanta News

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions