Viceprimarul Constanței din partea USR, Florin Cocargeanu, a anunțat, astăzi, într-o conferință de presă că va ataca în instanță decizia primarului Chițac de a-l lăsa fără atribuții. Deputatul de Constanța al USR, fostul ministru al Justiției, Stelian Ion, a declarat că o postare pe Facebook (cum e cea a primarului Chițac în care a anunțat că îi ia atribuțiile viceprimarului USR, n.r.) nu ține loc de act administrativ.
„Nu poți să golești de conținut o funcție de viceprimar. Este inadmisibil ca primarul să se comporte astfel. Dacă era un om echilibrat, ar fi avut o discuție cu colegul meu (Florin Cocargeanu, n.r.), i-ar fi adus la cunoștință nemulțumirile, dar realitatea este că domnul primar este foarte deranjat pentru că spunem lucrurilor pe nume, pentru că ne luptăm să ne menținem linia corectă pe care am adoptat-o acum câțiva ani, în care am spus că trebuie să punem stop combinațiilor imobiliare.“, a spus Stelian ion.
Viceprimarul Florin Cocargeanu a reiterat faptul că a fost taxat de primar nu pentru că a eşuat în îndeplinirea atribuţiilor de viceprimar, ci pentru că, în calitate de consilier local, a ales să voteze împotriva îndatorării oraşului cu o sumă colosală, în baza unui proiect făcut pe genunchi, fără o analiză clară, fără consultări şi un plan bine conturat pentru alocarea sumei respective.
Amintim că, primarul Vergil Chițac a anunțat pe Facebook că îi retrage atribuțiile viceprimarului USR Florin Cocargeanu pentru că acesta nu a fost de acord ca municipalitatea să împrumute 250 de milioane de lei. Cocargeanu a spus, la rândul său, că el nu a fost niciodată împotriva împrumutului, ci doar a acestuia, care nu a fost motivat așa cum se cuvine și nu a fost discutat în prealabil.
Citește și:
De ce i-a retras Chițac atribuțiile viceprimarului Cocargeanu: „A votat împotriva contractării unui împrumut de 250 de milioane de lei“
Viceprimarul Florin Cocargeanu: „Mi s-au luat atribuțiile pentru că am ales să nu fac jocul PNL – PSD“
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta