Viceprimarul Constanței din partea USR, Florin Cocargeanu, a declarat că, în locul unui bloc, locuitorii de pe strada Banu Mihalcea vor avea parcări noi și spații verzi.
„În ultima ședință de Consiliu Municipal, alături de colegii mei am votat pentru aprobarea studiului de prefezabilitate ce va permite reabilitarea unui teren din zonă (nr. 15 – 17) și amenajarea a noi locuri de parcare, reușind astfel să împiedicăm un nou dezastru urbanistic.
Deși poate părea greu de crezut, pe un teren de 454 de metri pătrați situat între blocuri, ar fi răsărit o altă clădire. Chiar și fără acea construcție, vorbim despre un perimetru unde este necesară o intervenție cât mai rapidă. Partea carosabilă este degradată, iar zona este sufocată de autoturisme din cauza locurilor de parcare insuficiente.“, a spus Cocargeanu.
Amintim că, la începutul acestei săptămâni, Consiliul Local Constanța a aprobat un proiect de hotărâre privind documentația tehnico-economică, faza studiu de prefezabilitate, „reabilitarea urbană a terenului situat pe strada Banu Mihalcea nr. 15-17 din municipiul Constanța prin amenajarea de locuri de parcare și spații verzi”.