Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Viceprimarul comunei Nicolae Bălcescu, în INCOMPATIBILITATE și CONFLICT DE INTERESE

Published

on

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflict de interese de natură administrativă în cazul a 7 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010. Printre acestea se numără și viceprimarul comunei constănțene Nicolae Bălcescu, Constantin Lucian. 

“În perioada exercitării mandatului de consilier local (2016 – 2020), o societate comercială în cadrul căreia soția persoanei evaluate deține calitatea de administrator și pe cea de asociat unic, a încheiat un contract de prestări servicii cu Primăria Comunei Nicolae Bălcescu în data de 30 decembrie 2016, în valoare totală de 8.032,50 lei. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 90 din Legea nr. 161/2003, coroborat cu art. 25 din Legea nr. 215/2001, în vigoare pentru perioada supusă evaluării”, precizează reprezentanții Agenției Naționale de Integritate într-un comunicat de presă.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. DUGALĂ NICOLAE nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions