Liderul Organizației Județene de Tineret a PMP din Constanța, viceprimarul orașului Năvodari Costel-Aurelian Dumitrașcu, a fost ales vicepreședinte al organizației de tineret la nivel național.
„Congresul Organizației de Tineret a PMP s-a desfășurat astăzi (ieri, n.r.), la Sinaia, sub titulatura “Generația schimbării”. Au fost prezenți președintele partidului, Eugen Tomac, secretarul general, Ionuț Simionca și mai mulți membri din conducerea centrală a partidului, dar și liderii organizaţiilor de tineret ale USR și Forța Dreptei, formațiuni cu care PMP va forma o alianță în perspectiva unui 2024 cu patru rânduri de alegeri. În urma votului exprimat, am fost ales vicepreședinte al organizației de tineret la nivel național iar alături de președintele Marius Lucian Lupu sunt convins că împreună vom face lucruri minunate. Noi suntem Generația Schimbării!“, a declarat Costel – Aurelian Dumitrașcu.