Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

ALDE cere control încrucișat la RADET și CET Palas. Perspectiva sumbră a unui colaps

Published

on

Sistarea furnizării apei calde către consumatorii constănțeni a fost principalul subiect al unei conferințe de presă organizate, astăzi, la sediul ALDE Constanța. Potrivit lui Gabriel Daraban, președintele organizației municipale a acestei formațiuni politice, jocul de ping-pong dintre Primăria Constanța și CET Palas, în scandalul sistării furnizării apei calde în sistemul centralizat, este unul extrem de dăunător și conduce către perspectiva sumbră a unui colaps. El a spus că Primăria Constanța a achitat doar 20 de milioane de lei către CET Palas din valoarea de 107 milioane de lei a energiei termice vândute anul acesta. ”Dacă nu-i dai bani nici măcar să supraviețuiască, păi unde ajungem?” – s-a întrebat retoric șeful ALDE Constanța. Daraban a acuzat RADET-ul de diletantism, în contextul în care regia a prezentat cifre diferite față de cele comunicate de CET Palas, cu privire la valoarea facturilor restante. Daraban cere ANAF să efectueze un control încrucișat la cele două entități, ”pentru că sunt banii noștri și trebuie să aflăm situația reală”. Pe de altă parte, el a sugerat că datele incorecte sunt cele furnizate de RADET.

Politicianul a mai susținut că Primăria și RADET au inițiat foarte multe procese care nu duc nicăieri. El a opinat că aceste litigii trebuie să înceteze, îndemnând părțile să se așeze la masa discuțiilor în vederea găsirii soluției de preluare a întregii infrastructuri a CET-ului la Primărie și de înființare a unei companii apte să acceseze fonduri structurale pentru modernizare. În momentul de față, CET Palas fiind o întreprindere publică nu poate accesa fonduri guvernamentale, întrucât genul acesta deinanțare ar fi calificat drept ajutor de stat, fiind permis doar cu aprobare specială de la Comisia Europeană. Politicianul a mai atras atenția că infrastructura este critică, iar o parte din cazanele CET-ului își vor termina durata de funcționare în anul 2020. ”În momentul de față, autoritatea publică locală nu are niciun proiect” – a mai semnalat liderul municipal ALDE Constanța.

La conferința de presă a participat și Leonard Tănase, peședintele ALDE Mangalia. Acesta a opinat că perspectiva sistării agentului termic în perioada iernii ar fi devastatoare pentru populație. Tănase a amintit că o astfel de situație a existat la Mangalia în iarna 2011-2012. Deși oprirea căldurii a durat doar două săptămâni, în perioada respectivă ar fi crescut numărul de internări în spital cu aproximativ 20% față de norma uzuală.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions