Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

(Video) Apel către președintele Iohannis pentru Spitalul Regional Constanța: „Îl rog să nu priveze locuitorii din Dobrogea și turiștii de dreptul la sănătate“

Published

on

În urmă cu un an, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, promitea, într-o conferință de presă la Constanța, că municipiul reședință de județ va avea un spital regional până la finele anului 2020. O promisiune îndrăzneață, am spune noi, în condițiile în care știm cu toții cum se desfășoară lucrurile în România. În sprijinul promisiunii sale, Teodorovici a promovat o hotărâre de Guvern privind aprobarea unui memorandum, care specifica faptul că spitalul regional de la Constanța ar urma să fie construit în urma unui acord cu Turcia. Asta se întâmpla la finele lunii martie. Între timp, același ministru al Finanțelor vine și anunță că proiectul s-a împotmolit la Președinție, deoarece șeful statului, Klaus Iohannis, refuză să semneze memorandumul ce vizează amenajarea spitalului regional. Asta în condițiile în care, spune Teodorovici, spitalul de la Constanţa va fi un obiectiv cu un caracter atât public, cât şi militar.

Într-o conferință de presă susținută la Suceava, marți, 21 mai, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat că ridicarea spitalului regional din Constanța nu poate să înceapă pentru că o hârtie este blocată la Cotroceni.

„Este un memorandum pentru un spital regional, din 8 aprilie este trimis de doamna prim-ministru la Administrația Prezidențiala, un memorandum pe care noi în Guvern l-am aprobat, pentru a construi spitalul regional de la Constanța. Și astăzi, după mai bine de o lună, un simplu memorandum, primul pas, nu a primit niciun răspuns. Un spital regional stă într-o singura hârtie, de o lună de zile. Păi dacă vorbim de blocaj, cine blochează?”, a spus Teodorovici, citat de stiripesurse.ro.

Țuțuianu, mesaj pentru Iohannis

Advertisement
usr

De la malul mării, președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, a făcut apel la președintele Klaus Iohannis să nu blocheze proiectul construirii spitalului regional la Constanța.

„Așa vrea să îl rog pe domnul președinte Klaus Iohannis să nu priveze locuitorii din Dobrogea la dreptul de sănătate. Să nu priveze turiștii, peste 2 milioane care vin pe litoral în fiecare an, la dreptul de sănătate. Și constănțenii au nevoie de servicii medicale, și constănțenii au nevoie de spital regional. L-aș ruga frumos să analizeze cu celeritate memorandumul făcut de Guvernul României și să aprobe ca Spitalul Regional Constanța să fie făcut“, a spus Țuțuianu.

El a afirmat că așteaptă să vadă când vor fi semnate documentele și când vor fi începute lucrările la spitalul regional. Întrebat dacă, totuși, Iohannis refuză să semneze documentul, președintele CJC a declarat că speră să se găsească o soluție la nivel guvernamental.

Amintim că, în 29 martie, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, declara că în acest an va fi demarată construcţia a două spitale regionale, la Constanţa şi Craiova, cu bani prevăzuţi în bugetul Ministerului Apărării.

„Am să mă implic chiar personal în a sprijini cele două ministere – de sănătate şi apărare. Vor fi două spitale atât publice, cât şi cu caracter militar, fiind în două zone în care există baze militare NATO. Constanţa desigur are şi alte elemente, un număr ridicat de turişti pe timp de vară, problema migranţilor. Sunt elemente care justifică astfel de spitale. (…) Ştim deja cât durează construcţia, cât costă efectiv un astfel de spital. (…) Avem locaţii identificate, banii vor fi prevăzuţi în bugetul Ministerului Apărării – vor face parte din cei 2% pentru Apărare. La rectificare completăm sumele necesare dacă va fi nevoie”, a spus Teodorovici, prezent la o conferinţă a medicilor de familie citat de agerpres.ro.

Advertisement
usr

El a afirmat că va fi începută în acest an construcţia celor două spitale de “ultimă generaţie”.

“Eu zic că în acest an cele două spitale pot să şi înceapă să fie construite. (…) Vor fi spitale de ultimă generaţie. Acest prim pas va fi mâine făcut, după aceea va fi făcut un act normativ”, a mai spus demnitarul.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions