În cursul zilei de ieri, Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Constanţa a remis Arhiepiscopiei Tomisului o adresă prin care îi solicită să impună urgent interzicerea folosirii unei linguriţe pentru împărtăşitul mai multor persoane.
În adresă mai este precizat: “În sensul asigurării unei practici corecte, care să elimine riscul de îmbolnăvire, vă recomandăm utilizarea linguriţelor de unică folosinţă.”
Mai jos puteţi vedea adresa respectivă:
În cursul zilei de azi, Biroul de presă al Arhiepiscopiei Tomisului, prin purtătorul de cuvânt pr. Eugen Tănăsescu face următoarele precizări:
Advertisement
1. Adresa este tardivă și fără scop, întrucât Ordonanța militară nr. 2 a interzis accesul public al credincioșilor la slujbele bisericești;
2. Ne miră foarte tare conținutului adresei, care pare a fi scrisă direct de către profesorul Emil Moise, care, în ultima vreme, desfășoară o anti-cruciadă la adresa slujbelor oficiate la Arhiepiscopia Tomisului și de către IPS Teodosie. Probabil, din exces de zel, funcționarii DSP s-au grăbit să se acopere cu hârtii, auzind de amenințările penale ale lui Emil Moise;
3. Reprezentanții DSP ar fi trebuit să știe că Arhiepiscopia Tomisului este parte integrantă a Patriarhiei Române, că ritualul religios oficiat în Arhiepiscopie se oficiază în întreaga Patriarhie Română, și că Legea Cultelor permite BOR să își organizeze cultul potrivit propriilor norme canonice, factorul decizional fiind Sf. Sinod.
Prin urmare, o eventuală discuție asupra desfășurării ritualului religios trebuie purtată de către autorități la nivelul Patriarhiei Române și al Sf. Sinod.
Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!