Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

(Video) „Casa Soarelui“, redeschisă! Țuțuianu:  „Vreau să văd pacienții cu zâmbetul pe buze“

Published

on

La aproape un an de la demararea lucrărilor de reabilitare, Centrul de Îngrijiri Paliative, cunoscut în trecut drept „Casa Soarelui”, din cadrul Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, își redeschide porțile. Inaugurarea noului Centru a fost făcută, astăzi, de către președintele Consiliului Județean Constanța (CJC), Marius-Horia Țuțuianu, și directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, dr. Cătălin Grasa. Cu doar 720.000 de lei investiți, din care Spitalul de Urgență a alocat 170.000 de lei, iar restul CJC, Centrul de Îngrijiri Paliative a fost transformat într-o clinică modernă, unde vor fi îngrijiți bolnavii de cancer în faze terminale, dar și cei cu afecțiuni cardio-vasculare, dar și care sunt imobilizați la pat. În total, în noul centru au fost amenajate 21 de saloane cu unul, două sau trei paturi.

„Centrul de îngrijiri Paliative se adresează pacienților de tip oncologic, stagii terminale, și pacienți cu afecțiuni non-oncologice, cu afecțiuni neurologice, AVC-uri, cei care sunt imobilizați la pat, demență, scleroză. În general, stadii avansate ale bolilor. Important de precizat este că la Centru nu vor fi tratamente paleative, ci îngrijiri paleative. Ele se fac concomitent cu afecțiunea de bază, dar, la un moment dat, spre finalul afecțiunii, din păcate, bolnavul are nevoie de îngrijiri suplimentare. Iar acel plus îl poate oferi îngrijirile paliative. În plus, în noul centru vor fi îngrijiți și pacienți cu simptome necontrolate. În spitalul de urgență nu avem spații pentru îngrijiri paliative. În general, timpul de îngrijire a unui bolnav la noul centru va fi de aproximativ trei săptămâni, tocmai pentru a putea da șansa și altor pacienți să fi îngrijiți aici“, a declarat managerul Spitalului Județean, dr. Cătălin Grasa.

Managerul Spitalului a afirmat că este primul centru de acest gen din județul Constanța, iar Centrul va fi deschis efectiv după 1 iunie când se va intra sub contract de finanțare cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. Grasa a dezvăluit că a primit mailul de la fostele angajate la Casa Soarelui, asistente medicale și infirmiere, care au solicitat să revină în funcții, lucru care a fost posibil după ce au fost scos posturile la concurs. În total, Centrul va dispune de 21 de paturi și  va avea o structură de personal formată din 2 medici, 1 kinetoterapeut, 1 psiholog, 12 asistenți medicali, 4 brancardieri, 8 infirmiere și 5 îngrijitoare, care vor lucra 24 din 24 de ore.

Mesaj pentru directorul Spitalului Județean!

Advertisement
usr

Președintele CJC, Marius-Horia Țuțuianu, a declarat, la rândul său, că a fost un proiect de suflet pentru care a depus toate eforturile.

„Una din prioritățile mandatului meu, dacă nu cea mai importantă, a fost sistemul de sănătate. Nu am precupețit niciun moment în cei trei ani când sunt la CJC să îmbunătățesc sistem de sănătate, atât din punct de vedere managerial, cât și la dotare. Mulțumesc pentru suport întregii echipe de la Spitalul Județean pentru munca depusă în ultima perioadă. I-am solicitat managerului Spitalului, dr. Cătălin Grasa, ca data viitoare când vin aici să văd pacienții cu zâmbetul pe buze, indiferent că suferă de această boală cruntă (cancer, n.r.). Vreau să ameliorăm suferința bolnavilor. Comportamentul, și aici este o problemă mai delicată a noastră în Spitalul Județean, celor care lucrează în Centru să fie așa cum trebuie. Repet, comportamentul doctorilor și asistentelor trebuie să fie așa cum trebuie… De astăzi, cei care au nevoie de serviciile Compartimentului de Îngrijiri Paliative pot beneficia de îngrijirea medicală de care au nevoie, la standarde europene. În curând redeschidem și secția de Radioterapie și astfel, pacienții pot beneficia de un tratament medical complet în județul Constanța, fără ca aceștia să fie nevoiți să plece în alte regiuni ale țării”, a declarat președintele CJC, Marius-Horia Țuțuianu.

Siglă greșită!

Interesant este că, din grabă, neatenție ori, mai rău, necunoaștere, pe sigla situată la intrarea în clădire este trecut: „Compartiment de Îngrijiri Paleative“, în loc de Paliative, cum ar fi fost corect.

Potrivit dexonline.ro: PALIATÍV, -Ă, paliativi, -e, adj.s. n. 1. (Medicament sau tratament) care ameliorează sau înlătură simptomele unei boli pentru un timp scurt, fără a-i suprima cauza. 2. Fig. (Soluție, măsură) care rezolvă temporar sau aparent o situație dificilă. [Pr.-li-a-] – Din fr. palliatif.

Advertisement
usr

Amintim că după mai bine de un deceniu de funcționare, în care peste 4.000 de bolnavi de cancer și-au găsit alinare și tratament, Centrul de îngrijiri paliative “Casa Soarelui” și-a închis porțile în toamna lui 2017. Anul trecut, Guvernul a aprobat o hotărâre prin care a predat „Casa Soarelui“ din subordinea Ministerului Sănătății, prin Direcția de Sănătate Publică a Județului Constanța, în cea a Consiliului Județean Constanța. De asemenea, reamintim că, în 2017, Direcția de Sănătate Publică Constanța a transmis următorul comunicat de presă: „În 2003, între Fundația Centrul de Îngrijiri Paliative “Casa Soarelui” și Direcția de Sănătate Publică a Județului Constanța, a fost încheiat un contract de colaborare, pentru dezvoltarea serviciilor paliative la nivelul județului Constanța, activitatea desfășurându-se în imobilul situat pe strada Piatra Craiului din Constanța, imobil ce face parte din lista patrimoniului aflat în domeniul public al statului și în administrarea DSPJ Constanța“.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions