Reprezentanții PSD au formulat o plângere penală la Poliția Năvodari, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de oferire de mită electorală, transmite Biroul de presă al social democraților.
Plângerea a fost întemeiată pe baza probelor furnizate organelor de anchetă, sub forma unor filmări și fotografii, în care se observă clar cum reprezentantul unui candidat al unui partid politic la funcția de primar al orașului Năvodari, îmbrăcat chiar cu un tricou purtând însemnele partidului Neamul Românesc, oferă bani unor persoane aflate în drum spre secțiile de votare.
Cercetările continuă pentru identificarea faptasilor și tragerea lor la răspundere.
Advertisement
De spune Poliția
Astăzi, în jurul orei 12.10, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați de către o femeie despre faptul că un bărbat, care ar fi purtat un tricou cu însemnul unui partid, ar fi oferit votanților sume de bani.
În timpul efectuării verificărilor celor semnalate, polițiștii au identificat femeia în cauză (membră a unui partid), care ar fi continuat propaganda electorală prin afișarea unor mesaje de susținere a unui candidat, precum și indicarea poziției de pe buletinul de vot.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, iar femeia a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1400 de lei, conform Legii 115/2015.
Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus.
În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!