În cursul zilei de azi, medicii Spitalului Județean Constanța au oferit presei informații referitoare la starea de sănătate a pacienților ajunși la unitatea medicală în urma accidentului rutier de aseară, de pe b-dul Al. Lăpușneanu din Constanța.
Reamintim că un bărbat și-a pierdut viața imediat după ce a fost dus la spital, iar o femeie este internată în stare critică. Ceilalți doi răniți se simt mai bine.
Iată ce spune directorul medical, Bogdan Obadă:
Advertisement
Pe de altă parte, polițiștii Inspectoratului Județean Constanța l-au audiat în cursul serii trecute pe tânărul care a provocat accidentul rutier. Acesta era în stare de șoc și nu a ridicat suspiciuni cu privire la folosirea de alte substanțe interzise.
La ora actuală, el este cercetat în stare de libertate.
Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!