Limbaj ca la ușa cortului in sedinta Consiliului Local al orașului Cernavoda. Chemați sa discute mai multe proiecte de hotărâre, printre care și prețul gigacaloriei pentru locuitorii racordați la sistemul centralizat de termoficare, unii dintre aleșii locali au demonstrat ca nu cinstesc forul de conducere al orașului.
Cel care ne-a atras atenția este consilierul Marian Sava, care a fost ales în anul 2016 pe listele Partidului Mișcarea Populară în Consiliul Local al orașului Cernavodă. Pentru el, “Ordinea.ro” cere luarea de măsuri urgente atat din partea conducerii partidului pe care il reprezintă in Consiliul Local Cernavoda, dar si din partea instituțiilor care apară drepturile femeilor.
In cadrul ședinței, Sava a înjurat-o pe colega sa de la ALDE, Gabriela Răducanu. În semn de protest pentru situația creată de Sava, consilierii locali din partea PSD și ALDE au părăsit sala de sedință.
Noi prezentam video si vom urmări cazul, interesați fiind de măsurile pe care șefii politici si instituțiile abilitate le vor lua.
Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus.
În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!