Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

(Video) Chemare la rugăciune în județul Constanța

Published

on

Întrucât zilele trecute autoritățile au sensibilizat cetățenii prin redarea Imnului Național al României pe spațiul public, Arhiepiscopia Tomisului a desfășurat o acțiune similară pentru creștini, printr-o procesiune cu caracter privat prin județul Constanța, în după amiaza zile de astăzi, duminică, 29 martie 2020.

Scopul acțiunii a fost chemarea conștiinței creștine la rugăciune înaintea lui Dumnezeu, așa cum a făcut dintotdeauna Biserica în situații grave de epidemii și pandemii, care au amenințat viața oamenilor, darul cel mai de preț făcut nouă de Dumnezeu.

Astfel, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, însoțit de slujitori bisericești, a purtat prin județ moaștele Sf. Mare Mc. Doctor fără de arginți Pantelimon, ale Sf. Mc. Epictet și Astion, ale Sf. Ier. Nectarie, precum și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Axionița, copie de la Sf. Munte Athos, aflată în Catedrala arhiepiscopală, pe traseul: Constanța, Năvodari, Lumina și Hârșova.

Mâine se va continua pe traseul Cernavodă, Medgidia, Techirghiol și Mangalia.

Advertisement
usr

În sudul județului, Arhim. Andrei Tudor, exarh al mânăstirilor și starețul mânăstirii Dervent, a purtat în procesiune Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Dervent și moaștele Sf. Mc. Epictet și Astion, pe traseul: Dobromir, Șipote, Cobadin, Ciocârlia, Adamclisi, Băneasa.

“Menționăm că acțiunea a respectat normele legale în vigoare, fiind încadrată la deplasare în interes profesional.”, precizează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Tomisului.

Chemare la rugăciune în județul Constanța Întrucât zilele trecute autoritățile au sensibilizat cetățenii prin redarea Imnului Național al României pe spațiul public, Arhiepiscopia Tomisului a desfășurat o acțiune similară pentru creștini, printr-o procesiune cu caracter privat prin județul Constanța, în după amiaza zile de astăzi, duminică, 29 martie 2020. Scopul acțiunii a fost chemarea conștiinței creștine la rugăciune înaintea lui Dumnezeu, așa cum a făcut dintotdeauna Biserica în situații grave de epidemii și pandemii, care au amenințat viața oamenilor, darul cel mai de preț făcut nouă de Dumnezeu. Astfel, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, însoțit de slujitori bisericești, a purtat prin județ moaștele Sf. Mare Mc. Doctor fără de arginți Pantelimon, ale Sf. Mc. Epictet și Astion, ale Sf. Ier. Nectarie, precum și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Axionița, copie de la Sf. Munte Athos, aflată în Catedrala arhiepiscopală, pe traseul: Constanța, Năvodari, Lumina și Hârșova. Mâine se va continua pe traseul Cernavodă, Medgidia, Techirghiol și Mangalia. În sudul județului, Arhim. Andrei Tudor, exarh al mânăstirilor și starețul mânăstirii Dervent, a purtat în procesiune Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Dervent și moaștele Sf. Mc. Epictet și Astion, pe traseul: Dobromir, Șipote, Cobadin, Ciocârlia, Adamclisi, Băneasa. Menționăm că acțiunea a respectat normele legale în vigoare, fiind încadrată la deplasare în interes profesional. Biroul de Comunicare

Publicată de Arhiepiscopia Tomisului pe Duminică, 29 martie 2020

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions