Conecteaza-te cu noi
palaz

Video

(VIDEO) CMSN caută voluntari pentru singurele activități pe care le va derula în perioada de carantină

Published

on

Activitatea cu publicul la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii este suspendată.  Această măsura vine ca urmare a intrării municipiului Constanţa în carantină. Au fost închise porţile pentru vizitatori, însă conducerea caută voluntari pentru parcul dendrologic şi pentru echitaţie.

Directorul general al CMSN Constanţa, dr. Adrian Bîlbă a precizat:

“Noi continuăm să ne ocupăm de animale – atât noi – sub formă de două grupe care nu se întâlnesc şi care asigură în acest mod proactiv eventualitatea unei îmbolnăviri şi printre noi, să putem să avem o echipă de rezervă – şi, bineînţeles, voluntarii noştri.

Vorbind de voluntari, vă informez că putem continua să îi primim. Voluntariatul nu se poate face realiza decât în Pavilionul de echitaţie şi în Parcul dendrologic. Nu putem face în spaţiile închise, nu putem face la animalele sălbatice, normal. Însă, acolo unde am menţionat, la echitaţie – sub îndrumarea instructorului – şi în parcul dendrologic – sub îndrumarea angajaţilor noştri – puteţi face activităţi de voluntariat foarte frumoase, mişcare în aer liber, sănătoasă în această perioadă”.

Advertisement
usr

Directorul general al CMSN a ţinut să precizeze faptul că voluntariatul nu se poate face oricum, ci este necesară încheierea unui contract. Doritorii trebuie să scrie pe adresa office@delfinariu.ro.

“Dorinţa dvs. va fi îndeplinită. Noi, la Juridic şi Resurse umane ne organizăm şi vom face grupe de lucru de voluntariat începând de luni încolo. Toate acestea se vor face organizat, frumos, ştiinţific chiar, în ideea de a avea un parc dendrologic frumos, că este al Constanţei, un pavilion de echitaţie frumos, că, nu?, este interesant să avem într-un oraş la mare tentaţia asta, de a călări. Vă mulţumesc şi vă doresc sănătate. De asemenea, vă recomand să respectaţi indicaţiile autorităţilor, fiindcă doar pe această cale putem ajuta la lupta antiepidemică.”, a încheiat Adrian Bîlbă.

Vedeţi mai jos declaraţia sa integrală:

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions