Directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, dr. Adrian Bîlbă, vorbește de două mari proiecte care ar putea schimba cu totul fața acestei cunoscute instituții constănțene. Un prim proiect se referă la extinderea bazinelor Delfinariului. Bazinul actual are un volum de un milion de metri cubi de apă. Creșterea volumului, prin investiții corspunzătoare, cu încă trei milioane de metri cubi de apă ar permite reprezentații cu șase delfini, așa cum se întâmplă la alte delfinarii reprezentative din Europa. Pentru acest proiect, Horia Marius Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța, instituția care patronează CMSN, a obținut o finanțare nerabursabilă de 4,5 milioane de euro din fonduri europene gestionate de Ministerul Turismului – așa cum afirmă Adrian Bîlbă. Consiliul Județean Constanța ar urma să cofinanțeze proiectul cu 500.000 de euro.
De asemenea, potrivit directorului CMSN, Direcția Generală de Proiecte din cadrul Consiliului Județean are și o altă temă de proiectare, care vizează constuirea unui acvariu modern, cu geam acrilic, în curtea Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, de pe bulevardul Mamaia. În acest caz vorbim deocamdată de o idee salutară, urmând ca pe viitor să fie căutate soluții de finanțare din fonduri europene. În momentul de față, acvariul din Constanța funcționează pe bulevardul Elisabeta, în vecinătatea Cazinoului. Clădirea a fost la origini o anexă-restaurant a Cazinoului, legată de acesta printr-un tunel subteran. Dacă acest proiect se va materializa și acvariul va fi relocat în curtea CMSN, clădirea din zona Cazinoului ar putea ajunge în administrarea Primăriei Constanța.
Pe lângă cele două mari proiecte, Adrian Bâlbă a mai vorbit și de alte investiții pe care și le-ar dori, respectiv de un planetariu nou și de spații speciale în cadrul Microrezervației pentru pinguini, macaci din Gibraltar, lemurieni și flamingo.
În clipul atașat puteți vedea declarația integrală a directorului CMSN, dr. Adrian Bîlbă, pe acest subiect.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta