La sfârşitul lunii aprilie, mai exact pe data de 27, un magazin din Constanţa a fost spart. Polițiștii din cadrul Secției 1 au fost sesizați prin apel 112 că persoane necunoscute au pătruns prin efracție şi au furat mai multe telefoane mobile.
A fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând a fi luate toate măsurile în vederea identificării autorilor și luarea măsurilor legale care se impun.
Până ieri, autorii nu fuseseră prinşi.
Însă polițiștii Secției 1 au identificat 3 persoane bănuite că ar fi comis fapta.
Advertisement
La data de 12 mai a.c., polițiștii Secției 1, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară pe raza municipiului Constanța.
În urma cercetărilor, 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 29 și 45 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Acțiunea a beneficiat de suportul Direcției pentru Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, a U.T.A.I. Constanța, precum și a jandarmilor din cadrul G.M.J. Constanța.
Video: Andreea Iliescu, purtător de cuvânt al IPJ Constanţa
Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!