Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

(VIDEO) Constanța. Magazinul AUCHAN, sancționat de OPC pentru PRACTICI ÎNȘELĂTOARE

Published

on

Inspectorii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța continuă acțiunile de verificare în cadrul unităților de alimentație publică din municipiu.

Astăzi, inspectorul șef al OPC Constanța, Horia Constantinescu, a informat asupra faptului că magazinul Auchan situat pe șoseaua Mangaliei din municipiu a fost sancționat pentru practici înșelătoare.

Constantinescu precizează că vor fi retrase de la comercializare toate produsele neconforme.

“Toate fructele și legumele au fost verificate, se vor calcula cantitățile și se vor aplica sancțiuni, în primul rând pentru practici comerciale înșelătoare, în sensul în care sunt prezentate la vânzare legume și fructe de calitatea I, însă ele sunt de calitatea a II-a cu indulgență, foarte probabil spre calitatea a III-a, decalibrate total, în așa fel încât consumatorul român să devină lucrător comercial și să facă munca angajaților pentru a-și sorta propriile cumpărături, în loc să plătească conform etichetei”, a transmis Horia Constantinescu.

Advertisement
usr

Controlul este în desfășurare, vom reveni cu detalii.

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions