Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

(Video): Constanța: Parcări date în folosință, pe aleea Lăcrămioarei

Published

on

Trei parcări în care au fost amenajate aproximativ 60 de locuri de parcare, în locul garajelor demolate de curând, vor fi date în folosinţă zilele următoare pe aleea Lăcrămioarei.

Angajații SC Confort Urban au început, ieri, lucrările de asfaltare, urmând ca ele să fie finalizate până la sfârșitul săptămânii. De asemenea, locurile de parcare vor fi marcate și numerotate corespunzător, astfel încât să nu mai fie necesară montarea stâlpișorilor care evidențiază rezervarea spațiilor de parcare.

Cele 3 parcări vor putea fi folosite de riveranii care își parcau până acum autoturismele pe trotuare sau pe spațiul verde.

”Reamintim că în scurt timp vor începe lucrările și pe străzile Basarabi, Unirii, Dezrobirii, Cașin și pe aleea Mălinului.

Advertisement
usr

Facem apel din nou către locuitori să nu își parcheze mașinile în zonele în care se lucrează, pentru a nu îngreuna intervenția utilajelor!”, precizează Biroul de presă al Primăriei municipiului Constanța.

Foto și video: Primăria municipiului Constanța

Noi locuri de parcare pe aleea Lacrămioarei

Noi locuri de parcare în locul garajelor, pe aleea LăcrămioareiTrei parcări în care au fost amenajate aproximativ 60 de locuri de parcare, în locul garajelor demolate de curând, vor fi date în folosinţă zilele următoare pe aleea Lăcrămioarei. Angajații SC Confort Urban au început, ieri, lucrările de asfaltare, urmând ca ele să fie finalizate până la sfârșitul săptămânii. De asemenea, locurile de parcare vor fi marcate și numerotate corespunzător, astfel încât să nu mai fie necesară montarea stâlpișorilor care evidențiază rezervarea spațiilor de parcare.Cele 3 parcări vor putea fi folosite de riveranii care își parcau până acum autoturismele pe trotuare sau pe spațiul verde. Reamintim că în scurt timp vor începe lucrările și pe străzile Basarabi, Unirii, Dezrobirii, Cașin și pe aleea Mălinului.Facem apel din nou către locuitori să nu își parcheze mașinile în zonele în care se lucrează, pentru a nu îngreuna intervenția utilajelor!#locurideparcareinloculgarajelor#Constantafrumoasa#PrimariaConstanta

Publicată de Primăria Constanța pe Miercuri, 20 februarie 2019

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions