Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

(VIDEO) Doi polițiști de la Biroul Rutier au intervenit primii la incendiul din Tomis III. Vezi cine sunt

Published

on

În cursul zilei de azi, în jurul orei 16.30, doi polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Soveja din municipiul Constanța, au constatat faptul că la un apartament situat la etajul 1 al unui bloc a izbucnit un incendiu.

Cei doi – agent șef principal Boiangiu Cătălin și agent principal Popescu Bogdan, ambii angajați în cadrul Biroului Rutier Constanța al IPJ Constanța – nu au stat pe gânduri, ci au mers imediat în imobilul respectiv, au evacuat persoanele prezente în locuință, printre care și un minor, în vârstă de 9 ani.

Ulterior, persoanele în cauză au fost preluate de echipajele medicale.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, cei doi polițiști rutieri au pătruns în apartament, oprind siguranțele de la curent și încercând să stingă focul, care părea să fi izbucnit din sufrageria imobilului.

Advertisement
usr

În același timp, au observat faptul că în apartament se aflau 2 butelii, pe care le-au scos rapid, pentru a evita producerea unei explozii.

”Pe această cale, îi felicităm pe polițiștii care au dat dovadă de curaj și devotament față de meserie și, ca de obicei, au pus pe primul loc siguranța cetățenilor. Pentru noi, voi sunteți eroii zilei!”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

Precizăm că agentul șef principal Boiangiu Cătălin lucrează de 20 de ani în cadrul IPJ Constanța, este căsătorir și are 3 copii, în vreme ce agentul principal Popescu Bogdan este necăsătorit și este de 4 ani angajat la Poliție.

Urmăriți declarațiile celor doi polițiști:

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions