În cursul nopții ce a trecut, puțin după miezul nopții, pe strada Mihai Viteazu din Constanța au avut loc două accidente rutiere grave, la distanță de aproximativ 500 de m unul de celălalt, produse aproape simultan.
Potrivit primelor informații, ambele s-au produs pe fondul neacordării de prioritate. Unul dintre ele, cel de la intersecția cu strada Sarmisegetuza, ar fi mai grav. Acolo unul dintre autoturismele implicate s-a răsturnat și o persoană a fost rănită destul de grav.
Știre în curs de actualizare.
Update: Iată cum s-au produs cele două accidente, potrivit IPJ Constanța: La data de 12 iulie a.c., în jurul orei 00.30, un bărbat, în vârstă de 66 de ani, a condus un autoturism pe strada Sarmisegetuza din municipiul Constanța, dinspre bulevardul Tomis și, ajungând la intersecția cu strada Mihai Viteazul,din cauza nerespectării semnificației indicatorului Oprire, a pătruns în intersecție, intrând în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie, în vârstă de 22 de ani, care se deplasa pe strada Mihai Viteazu, dinspre bulevardul Ferdinand către Mamaia.
Advertisement
În urma coliziunii, primul autoturism s-a răsturnat în lateral pe trotuar.
A rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătoarei auto și a pasagerului dreapta-față din primul auto.
La data de 12 iulie a.c., în jurul orei 00.40, un bărbat, de 18 ani, a condus un autoturism pe strada Dimitrie Bolintineanu din municipiul Constanța, dinspre bulevardul Tomis și ajungând la intersecția cu strada Mihai Viteazul, nu a respectat semnificația indicatorului Oprire, a pătruns în intersecție și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat, de 26 de ani, pe strada Mihai Viteazu, dinspre bulevardul Ferdinand către bulevardul Mamaia. A rezultat vătămarea corporală ușoară a pasagerei dreapta spate din primul autoturism, în vârstă de 10 ani.
Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!