Published
5 ani agoon
Felix Stroe, președintele PSD Constanța, este susținut de organizația pe care o conduce pentru a candida la funcția de secretar general al Partidului Social Democrat la congresul extraordinar al acestei formațiuni din 29 iunie 2019. Acesta a fost desemnat să candideze la funcția organizatorică supremă din PSD în cadrul unei conferințe extraordinare a Organizației PSD Constanța, din 19 iunie 2019. Partidul a comunicat presei un set de fotografii și un comunicat lapidar, în care a consemnat cu o tradițională limbă de lemn deciziile adoptate, dar nu pe toate, ținând sub preș tocmai cooptarea fostului pușcăriaș Nicolae Matei în comitetul executiv județean.
Redacția Ordinea.Ro a intrat în posesia unei înregistrări audio a ședinței de partid. În montajul alăturat puteți vedea temele aruncate în discuție de deputatul Radu Babuș, de fruntașul PSD-ist Tudor Baltă și de însuși liderul Felix Stroe, aspirant la funcția de secretar general al organizației naționale a PSD-ului. Făcând o analiză a rezultatelor obținute la alegerile europarlamentare, Stroe a opinat că acestea ar fi fost stranii. El a subliniat că în județul Constanța 14% dintre votanți au fost turiști.
”Suntem oameni care am trecut prin confruntări electorale. I-a apucat turismul atuncea pe toți. Și au făcut turism peste tot. Au făcut turism la Adamclisi, au făcut turism la Medgidia, au făcut turism la Vulturu. Au făcut turism, nene. I-a apucat turismul de murea lumea. 14%! Fraților, ce naiba, suntem copii? În primul rând, aceste rezultate, care ne mâhnesc, ne dor, sunt cel puțin ciudate, stranii, ca să nu mă exprim mai categoric” – a punctat Stroe.
Liderul PSD a mai arătat că în organizațiile de partid ale PSD-ului din județul Constanța s-a muncit foarte mult. La un moment dat, cum se poate observa din ședință, el a adunat la scorul PSD și ”voturile care s-au dus la Pro România și în alte părți”.
După această analiză, Felix Stroe a încercat să-și mobilizeze oamenii, educându-i spre o nouă atitudine.
”Puși pe bătaie! Și n-o să ne întoarcem obrazul celălalt ca-n spusa aia a lui Matei (evanghelistul – n.r.), ci (dacă ni se spune – n.r.) ”Ba a mă-tii” (vom răspunde) ”Ba a mă-tii”. Scuzați-mă doamnelor! Și vă rog frumos și doamnelor să aveți atitudine bărbătească: capete în gură, și pe ei! Corect? Capete în gură, și pe ei! M..e PSD? (răspundem – n.r.:) M..e USR! M..e PNL! Așa trebuie să vă fie atitudinea. Sunteți măgari? Nu începem noi. Sunteți măgari? Vă spunem de zece ori mai mult ca voi.”.
Stroe a anunțat audiența că partidul organizează un sondaj la nivel național, pentru a măsura încrederea și intenția de vot pentru 11 personalități din interiorul și din afara partidului. De pe 11 august, PSD-iștii vor strânge semnături pentru candidat, a mai spus acesta.
”Credeți că actualul președinte e foarte iubit de cetățeni? Nu vă speriați, că ăsta a fost rostul acestei campanii (pentru Parlamentul European – n.r.): să ne demoralizeze. [Ei] n-au fost în stare să se mobilizeze pentru moțiunea de cenzură, pe care au anunțat-o cu surle și trâmbițe, că ne dau după cap și ne sfărâmă în picioare. Se ceartă între ei ca și chiorii. Vor scoate 15 candidați la prezidențiale. USR-ul se vede deja cu președintele. Hai să ne mobilizăm! Corect? Hai să ne mobilizăm! Să ne mobilizăm, și pe ei! Pe ei, pe mama lor! N-avem ce pierde, n-avem decât de câștigat” – și-a încheiat Stroe discursul, într-un limbaj de stadion.
Lucrările conferinței extraordinare au continuat cu celelalte puncte de pe ordinea de zi. Parlamentarii Tit-Liviu Brăiloiu și Ștefan Mihu au fost cooptați în biroul politic județean. S-a votat o moțiune de sprijin pentru candidatura Vioricăi Dăncilă la funcția de președinte al PSD și lista de 123 de delegați trimiși de PSD Constanța să o voteze la congres.
În sfârșit, au fost validate mai multe hotărâri ale biroului politic județean, fapt despre care nu s-a suflat o vorbă în comunicatul de presă. După ce s-au dezis de Matei evanghelistul și de învățătura acestuia de a întoarce obrazul, PSD-iștii au votat în bloc pentru cooptarea a 12 persoane în cadrul comitetului executiv județean, ultimul din listă fiind Matei, desigur nu evanghelistul, ci fostul primar pușcăriaș din Năvodari. Reamintim că, în plină campanie pentru Parlamentul European, Nicolae Matei l-a însoțit pe primarul oficial din Năvodari, PSD-istul Florin Chelaru, într-o vizită de înfrățire în Federația Rusă, într-un oraș în care însemnele sovietice și chiar chipul lui Stalin fac parte din cultul oficial. După ce au luat lumina de la răsărit, Matei și Chelaru au participat la un borș de pește și o reprezentație de dansuri lipovenești la hala de pește în formă de pește de la Năvodari, în ajunul votării.
Citește și:
Republica Sovietică Năvodari. Ce-au învățat Chelaru și Matei din Rusia
Frăția cu rușii n-a fost de bun augur pentru marele public. Ca dovadă, la europarlamentare, PSD Năvodari a obținut un anemic 15%. În loc să existe o analiză a dezastrului de la Năvodari și eventual o dezicere a partidului și a lui Felix Stroe personal de abuzurile comise în acest colț de lume, primarul din umbră, care-l păpușează pe cel oficial, tocmai a fost chemat pe o margine a mesei, în comitetul executiv județean al PSD Constanța. Dacă nici Matei nu se pricepe la dat capete-n gură, așa cum vrea Felix Stroe să reinventeze PSD-ul, atunci cine? Reamintim că, în 2012, fostul primar penal de la Năvodari a inventat o taxă fiscală de 4 milioane de euro ca să-i dea un cap în gură, metaforic vorbind, unui om de afaceri.
Citește și:
O haiducie a Primăriei Năvodari, la un pas de a fi desființată de instanța de judecată
Povestea taxei, în ciuda caracterului vădit abuziv, nu s-a rezolvat nici la momentul de față, individul având conexiuni incredibile la nivelul justiției locale. Va urma!
Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.