Modernizat în urmă cu 3 ani în baza unui proiect european de 3 milioane de euro, Delfinariul din Constanța ar putea intra de anul viitor într-o etapă de extindere, pe baza unei investiții de 5,6 milioane de euro. Proiectul de extindere este finanțat de Ministerul Turismului în proporție de 70% și de Consiliul Județean Constanța, în proporție de 30%. Contractul de finanțare a fost semnat pe 7 august 2019 de președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Marius Țuțuianu, și de fostul ministru al turismului, Bogdan Trif.
“Sperăm ca în anul 2020 această investiție să demareze. Ea a demarat ca și proiect, ca și achiziție și e în faza în care se desfășoară etapele ce țin de licitație și de atribuire. După ce vom avea un constructor, sperăm ca anul viitor să înceapă lucrările” spune Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.
În următorii doi ani, vor fi construite un nou bazin de antrenamente (suprafața construită la sol de 628,70 mp, volum total 3094 mc, înălțimea apei de 5,2 m), o stație de filtre și stație de pompare (6 sisteme de filtrare, pompe, schimbătoare de căldură, sistem de dozare al ph-ului și al clorului), un spațiu administrativ (camere antrenori, cameră preparare hrană, magazie, vestiare și dușuri, toalete, atelier mecanic) și va fi montat un skimmer (dispozitiv de îndepărtare a compușilor organici pentru apa care este direcționată în bazinul de antrenament).
Delfinariul din Constanța dispune la acest moment de două bazine în suprafață de 280 de metri pătrați, cu un volum de un milion de metri cubi de apă. Prin proiectul de extindere, luciul de apă va crește cu peste 600 de metri pătrați, iar Delfinariul va beneficia cu totul de peste 4 milioane de litri de apă. Acest volum va permite reprezentații cu 6 delfini, ceea ce va aduce instituția constănțeană în rândul celor mai bune delfinarii din Europa.
Advertisement
“Gândiți-va cum ar fi ca aici să performeze 6 exemplare de delfini! În timpul liber vor sta în bazinele exterioare, iar aici (în bazinul actual de reprezentații – n.r.) vor veni doar pentru reprezentații. Aici suntem ca într-o arenă romană, un spațiu care presupune o vizibilitate foarte bună și o apropiere maximă față de animale” spune Adrian Bîlbă.
Investiția care ar putea demara în anul 2020 are un termen de finalizare de doi ani de la semnarea ordinului de începere a lucrărilor. Consiliul Județean Constanța, ca autoritate tutelară a CMSN, speră ca extinderea Delfinariului să conducă la creșterea numărului de spectatori de la 650.000 pe an – câți sunt în momentul de față, la un milion de spectatori pe an.
În clipul atașat, puteți vedea întreaga declarație a directorului CMSN, Dr. Adrian Bîlbă:
Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.