Satul Nisipari din comuna Castelu a îmbrăcat straie de sărbătoare, pe 18 mai 2019. Evenimentul tradițional ”Întâlnirea Fiii satului Nisipari” a ajuns la a XVI-a ediție. Primăria Castelu i-a întâmpinat pe participanți și pe oaspeți cu un spectacol de muzică și dans, prezentat de Loredana Brumă și Victor Yila. Vedeta serii a fost îndrăgitul artist Aurel Moldoveanu, devenit, de doi ani încoace, idolul copiilor din Nisipari și Castelu. De altfel, acesta a invitat toți copiii pe scenă. Iar inițiativa s-a dovedit profitabilă pentru artist, care, cu toată experiența acumulată într-o vastă carieră și cu tot renumele de dansator formidabil, a trebuit să ia lecții de dans de la puștii talentați din Nisipari.
Localitatea Nisipari (fostă Karatay sub administrația otomană) s-a dezvoltat după alipirea Dobrogei la statul român modern. În urma Războiului de Independență, prin Tratatul de Pace de la Berlin, din 1878, România câștiga Dobrogea, însă pierdea cele trei județe din sudul Basarabiei, Cahul, Bolograd și Ismail. O consecință firească a fost translatarea populației basarabene în Dobrogea. Primul învățător ajuns la Nisipari era un mare iubitor de muzică și venea chiar din Basarabia.
Au trecut de la pierderea Basarabiei de sud și câștigarea Dobrogei peste 130 de ani. Însă destinul a vrut să renască legătura spirituală profundă dintre Dobrogea și Basarabia. Într-un fel, acest joc al destinului s-a întrupat la Castelu, care a semnat anul trecut o declarație de unire cu Băcioi, o comună din Republica Moldova, cu 12.000 de locuitori, din zona Municipiului Chișinău. La evenimentul din 18 mai 2019, la Nisipari a fost prezentă o delegație importantă a comunei Băcioi, în frunte cu viceprimarul Ilie Leahu, un militant unionist din Republica Moldova. Ansamblurile basarabene Buciumul și Rapsodia Dimineții au urcat pe scena de la Fiii satului Nisipari. Unul din cele mai emoționante momente a fost Hora Unirii, după cum puteți vedea în clipul atașat.
Trebuie să mai spunem că, în cadrul evenimentului, au mai cântat artistele basarabene Nadia Bologan și Alexandra Verhovețki. De asemenea, au avut momente artistice ansamblurile locale de dansuri populare din Nisipari și Castelu, Victor Yila, Mihaela Gurău și trupa Kronos. Victor Yila a fost sufletul petrecerii. ”Hai să ne unim” – i-a îndemnat acesta pe dobrogenii și basarabenii prezenți la eveniment. Și tot el a dat startul scandării numelui îndrăgitului artist Aurel Moldoveanu. ”Victor Yila este un mare român” – l-a prezentat Loredana Brumă.
În clipul atașat puteți vedea câteva momente deosebite din cadrul evenimentului.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta