Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe 6 ianuarie Botezul Domnului nostru Iisus Hristos sau Boboteaza. Rânduiala bisericească prevede ca în această zi preoţii să meargă pe malul unei ape şi să oficieze slujba sfinţirii mari. După slujbă, pentru a sublinia prezenţa Sfintei Treimi în apa Iordanului, preoţii aruncă trei cruci în apă.
La Tulcea, pe o vreme caracterizată drept ”gerul bobotezii”, plutonier major Cacenco Pavel a reușit să recupereze pentru al doilea an consecutiv crucea. De peste 10 ani participă la acest eveniment. Alături de el au mai fost prezenți încă doi pompieri, plutonier major Sciotnic Anatoli și plutonier major Mihail Adi Mugurel.
Potrivit Biroului de presă al ISU Delta Tulcea, cei trei au avut doi ”rivali” de temut în acest an: subcomisar Safca Marius și agent șef adjunct Cazacioc Marian din cadrul Gărzii de Coastă.
Advertisement
La Constanța, peste 10.000 de localnici s-au adunat pe faleza din faţa Cazinoului pentru a asista la slujba de sfințire a Apei Mari. Crucea Sfântului Andrei a fost formată din 200.000 de sticle din plastic umplute cu apă sfinţită, care au fost apoi împărţite celor prezenţi.
Arhiepiscopul Tomisului a sfinţit apa din mai multe bidoane mari, din lemn, aflate într-un alai de care trase de boi şi măgăruşi, iar apoi a eliberat trei porumbei albi, care au simbolizat Sfânta Treime.
IPS Teodosie a urcat apoi într-o şalupă, a fost dus în larg de unde a aruncat în valuri 3 cruci din lemn pentru recuperarea cărora au plonjat peste 30 de tineri.
Advertisement
Una dintre cruci a fost recuperată de către un musulman în vârstă de 49 de ani, Ismail Asan. El participa pentru a doua oară la acest eveniment și a spus să prinderea crucii speră să îi aducă sănătate.
Festivităţile s-au desfăşurat fără incidente. La finalul slujbei, 10 care cu butoaie pline cu agheasmă, trase de boi, de ponei sau de măgari, au pornit pe străzile Constanţei pentru localnicii care nu au mai ajuns la Bobotează.
Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!