Emil Ionescu, șeful Direcției Județene de Sport și Tineret, a mințit cu seninătate într-o conferință de presă că nu el a scrijelit autocolantele publicitare din Sala Sporturilor, anul trecut, în timpul ce acolo se desfășura Cupa României la baschet. Imaginile de pe camerele de supraveghere îl dau de gol. Acum e limpede: a distrus bunuri care nu-i aparțineau, afectând o competiție și relația cu sponsorul oficial al acesteia. Iar mai apoi a mințit că o altă persoană ar fi răzuit autocolantele. Luat la întrebări de jurnaliști, Ionescu a admis totuși că distrugerea brandingului s-ar fi făcut cu știința sa.
DJTS a ajuns în atenția opiniei publice după ce anul trecut, în prejma Crăciunului, a organizat un concert de manele în Sala Sporturilor. Șeful de la Direcția Județeană de Sport și Tineret, Emil Ionescu, promotorul manelismelor din decembrie, s-a scuzat și, totodată, s-a acuzat, într-o conferință de presă cum rar ne-a fost dat să vedem. Omul e hotărât să le ceară primarului, prefectului și consilierilor locali să-l schimbe pe Rusu din funcția de viceprimar. Pe final, spune că îi va face, chiar luni, o plângere penală viceprimarului, dar, ca bun creștin, îl felicită pe același Rusu de Sfântul Ion și îi transmite un călduros ”La mulți ani”.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta