În cursul zilei de azi, la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța a fost fost foarte multă lume, pe de-o parte pentru a saluta cei trei lei de mare californieni care sunt prezenţi pe parcursul (a cel puţin) unui an şi, pe de altă parte, pentru a participa la conferinţa de presă organizată în incintă.
După cum spunea directorul CMSN, Adrian Bîlbă, oferta muzeistică a fost îmbogăţită cu aceşti trei lei de mare, Sam, Inuk şi Kali, care au fost aduşi ca rod al unui contract de colaborare științifică, cu un expozant specializat în dresajul mamiferelor marine.
“Avem trei lei de mare californieni care vor susține la Delfinariul Constanța demonstrații educative, cu o temă legată de protejarea naturii, o temă de reponsabilizare față de efectul poluării marine cu plastice. Va fi o surpriză pe care o vom dezvălui publicului în această vară. Avem un mascul de 9 ani, Sam, și două femele de 5, respectiv 10 ani, Inuk și Kali, crescuți în grădini zoologice din străinătate. Masculul provine din Nurnberg, iar femelele vin din Franța. Au ajuns în urmă cu câteva zile, iar acum trec printr-o perioadă de adaptare. Deocamdată se comportă excelent, se înțeleg foarte bine și este posibil ca, în câteva zile, să începem reprezentațiile. Sperăm ca în preajma minivacanței de 1 mai să avem primele demonstrații. Reprezentațiile vor avea loc în pauzele dintre demonstrațiile delfinilor, astfel încât vom avea o ofertă muzeistică mai bogată. Omul va avea mai multe de văzut. Tarifele vor fi la fel, dar pentru accesul la leii de mare va fi unul separat. Cei trei lei de mare vor rămâne cel puțin un an”, a declarat Adrian Bîlbă în faţa jurnaliştilor prezenţi.
La final, şi-a făcut apariţia şi preşedintele CJC, Horia Ţuţuianu. El a spus că Sam, Inuk si Kali sunt cele mai noi “vedete” din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinte ale Naturii Constanţa.
Advertisement
“Sunt trei lei de mare, din specia Zalophus Californianus, care în acest moment sunt în etapa de acomodare în bazinele noastre. Mă bucur că în acest sezon estival, Delfinariul din Constanţa va prezenta publicului o nouă atracţie: dresura de lei de mare! Îmi doresc să reuţim ca de la an la an sa îmbogăţim patrimoniul de exemplare şi să avem spectacole inedite cu specii diversificate.”, a precizat Marius Ţuţuianu.
Conducerea Delfinariului mai are în plan, anul acesta, să achiziționeze mai mulți pinguini, ce vor fi ținuți într-un bazin special.
Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!