Așteptarea a luat sfârșit! Moș Crăciun a intrat astăzi în România, pe la Punctul de Trecere a Frontierei de la Negru Vodă și este încărcat cu jucării. În scurt timp, el va ajunge pe la casele fiecăruia pentru a aduce daruri copiilor.
Pentru că nu este zăpadă, Moșul nu a putut folosi sania, așa că a venit cu un ATV. El a prezentat pașaportul în fața polițiștilor de frontieră. După ce documentul a fost verificat, moșul a plecat în grabă.
”La revedere, dragii Moșului. Moșul se grăbește, că trebuie să ajungă la toți copiii.”
Toate detaliile le puteți urmări în videoclipul de mai jos.
Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!