În cursul zilei de azi, la ora 11.51, în Portul Midia, la cheul de nord, o navă sub pavilion Palau – nava Queen Hind – încărcată cu 14.600 de oi, s-a răsturnat pe o parte.
Imediat au fost trimise la faţa locului o ambulanţă saj, o autospecială și container multi risc, o ambarcațiune. Din primele informații toți membrii echipajului – 22 de cetăţeni sirieni – au fost salvaţi.
Un membru de echipaj a căzut peste bord, acesta fiind salvat de autorităţi, iar în prezent i se acordă îngrijiri medicale. A refuzat să fie transportat la spital.
Restul echipajului de pe navă a fost adus în siguranță la mal.
Advertisement
Manevrele în port nu au fost afectate.
Ştire în curs de actualizare.
Update: Două nave ale Gărzii de Coastă, MAI 3003 și MAI 1101, participă în cooperare cu o ambarcațiune tip bombard aparținând ISU Dobrogea la recuperarea și transportarea animalelor la mal.
Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!