Poligonul de Trageri de la Capu Midia a fost în aceste zile și rampă de lansare în stratosferă pentru avioanele fără pilot ( Unmanned Aerial Vehicles – UAV). Un astfel de aparat, monitorizat de la sol de o echipă de specialiști români și străini, a fost lansat în stratosferă cu ajutorul unui balon meteorologic umplut cu heliu.
Echipat cu o serie de senzori pentru aplicații științifice, aparatul de zbor fără pilot a efectuat o misiune în largul Mării Negre la o distanță de 40 kilometri și o altitudine de 25 de kilometri. Durata misiunii a fost de 4 ore, la finalul acesteia avionul fără pilot aterizând în zona stabilită anterior.
Zborul a fost monitorizat prin intermediul sistemelor de telemetrie și executat în mod autonom.
Pe parcursul activității, lansarea, zborul și aterizarea au fost asistate de echipele de siguranță ale Centrului Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană “Gl. bg. Ion BUNGESCU ”.
Advertisement
”Activitatea se înscrie într-un proiect al Agenției Spațiale Române (ROSA) care a debutat cu peste 10 ani în urmă, în care Poligonul de la Capu Midia a sprijinit desfășurarea ei atât din punct de vedere al siguranței zborului, cât și al infrastructurii. Dezvoltarea bazei materiale din ultimii ani a permis îmbunătățirea domeniilor de colaborare cu ROSA, reușind în prezent să asigurăm o supraveghere mult mai bună a evoluției echipamentelor în spațiul aerian al poligonului. Îmi exprim convingerea că această colaborare va continua și că vom contribui la activitatea de cercetare în domeniul spațial”, a declarat colonelul Eugen-Viorel Bitan, comandantul Centrului Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană “Gl. bg. Ion BUNGESCU ”.
”Dorim sa îmbunătățim și să mărim performanța sistemului de dirijare pentru misiuni stratosferice, iar pentru Agenția Spațială Europeană este un zbor în urma căruia se pot efectua determinări ale unor parametri atmosferici cu relevanță pentru caracterizarea atmosferei: presiune, umiditate, temperatură”, a spus Florin Mingireanu, cercetător în cadrul Agenției Spațiale Române.
La lansarea de la Capu Midia au participat cercetători români și specialiști ai Agenției Spațiale Europene, ai ROMSPACE, precum și colonelul Viorel-Eugen Bitan, comandantul Centrului Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană “Gl. bg. Ion BUNGESCU ”.
Aparatul de zbor face parte dintr-o familie mai largă, capabilă să execute o gamă diversă de misiuni atât la joasă, cât și la mare altitudine. Complexul format din aparatul de zbor, autopilotul, sistemele de urmărire a zborului, precum și elementele auxiliare necesare îndeplinirii misiunilor stratosferice sunt dezvoltate de echipa de cercetători români începand cu anul 2006.
Aparatele de zbor fără pilot au efectuat misiuni în zone geografice diverse (România, zone arctice etc.) putând atinge altitudini de până la 40 kilometri.
Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!